Prima pagină » Achiței: ”Punctul negru” de la Roșiori va fi rezolvat cu o investiție finanțată prin PNRR
Administrație Știri locale

Achiței: ”Punctul negru” de la Roșiori va fi rezolvat cu o investiție finanțată prin PNRR




Siguranța rutieră pe drumurile publice din județul nostru este, din punctul meu de vedere, extrem de importantă. Reducerea numărului de accidente rutiere este o țintă care se poate atinge prin îmbunătățirea stării infrastructurii rutiere, dar și prin măsuri specifice, punctuale, luate în zonele de risc. Denumite ”puncte negre”, aceste zone cu risc crescut de producere a accidentelor sunt prevăzute și în PNRR, iar pentru eliminarea lor sunt alocate fonduri europene.

Intersecția dintre drumul național DN 29D Botoșani-Săveni și DJ 296A, în dreptul localității Roșiori, este unul din aceste puncte negre care poate fi eliminat printr-o investiție în amenajarea unui sens giratoriu sau prin alte soluții tehnice propuse de proiectanți.

Pentru urgentarea realizării acestui proiect i-am adresat o interpelare ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. În urma interpelării am obținut, conform răspunsului primit, prioritizarea investiției:

”Sectorul de drum DN 29, km 44+600 – km 46+700: CNAIR va analiza și va include acest sector de drum în cadrul soluțiilor tehnice de sporire a gradului de siguranță rutieră prevăzute în obiectivele finanțate prin PNRR, prioritizând implementarea pe acest sector periculos, respectiv estimăm un termen de implementare de 6 luni”.

Senator Cristian Achiței, PNL Botoșani