Prima pagină » Cifra de afaceri a companiei Hidroplasto a crescut cu 87% în 2021. Silegeanu: ”Mizăm pe dezvoltare treptată și sigură”
Economic Știri locale

Cifra de afaceri a companiei Hidroplasto a crescut cu 87% în 2021. Silegeanu: ”Mizăm pe dezvoltare treptată și sigură”



 

Afacerile companiei Hidroplasto au crescut exploziv în 2021. Cifra de afaceri a firmei înființate și conduse de omul de afaceri Cătălin Silegeanu a înregistrat o creștere de 87% în 2021 față de 2020.

Potrivit lui Cătălin Silegeanu, cifra de afaceri la sfârșitul lui 2021 a fost de 10,9 milioane lei, echivalentul a peste 2,2 milioane euro, iar profitul net a fost de 2,2 milioane lei, adică peste 500.000 euro.

Omul de afaceri susține că explozia de 87% a cifrei de afaceri se bazează pe perseverența, adaptabilitatea, capacitatea de reinventare și plasarea calității în fruntea priorităților Hidroplasto.



”Brandul nostru a fost construit în jurul reciclării deșeurilor și producției de măcinătură, exportând în Germania, Olanda, Belgia, Cehia, Polonia, Slovacia, Turcia și Statele Unite ale Americii. Între timp, ne-am câștigat reputația de producător și implementator al unei varietăți de sisteme de etanșare a rosturilor de dilatare, profile de tratare, aparate de reazem din neopren și diferite tipuri de dispozitive și suporți utilizate în construcții. Mizăm pe dezvoltare treptată și sigură, bazată pe merite reale și pe investiții”, a declarat Cătălin Silegeanu.

Acesta a precizat că până la sfârșitul lui 2023 intenționează să demareze activitatea într-o a doua fabrică, unde vor fi perfectate noi produse.

”Ne vom extinde portofoliul de clienți și vom continua să răspundem solicitărilor cu aceeași punctualitate pe care am dovedit-o în colaborările onorate până în prezent. Identificăm și implementăm soluții tehnice în teren, garantând pentru calitatea și sustenabilitatea produselor și serviciilor care poartă amprenta Hidroplasto. Sunt mândru de valorile companiei și de echipa mea. Sunt mândru că roadele culese au fost obținute prin muncă proprie. Pentru cei care au idei mărețe și așteaptă „un semn” să le pună practică: acesta e semnul”, a completat Cătălin Silegeanu.