Prima pagină » Asociația care are o grădiniță pentru copiii din familiile nevoiașe solicită sprijin pentru a cumpăra o tablă interactivă
Știri locale

Asociația care are o grădiniță pentru copiii din familiile nevoiașe solicită sprijin pentru a cumpăra o tablă interactivă



 

Asociația pentru copii „ IL Girotondo” solicită ajutorul oamenilor care doresc să sprijine dezvoltarea celui mai mare proiect al asociației, Grădinița cu program prelungit Girotondo, în achiziționarea unei table interactive cu toate accesoriile incluse (videoproiector, suport videoproiector, laptop, etc.) în valoare de 5500 lei.

Grădinița funcționează ca serviciu educațional, distinct, în cadrul Asociației pentru copii „ IL Girotondo”, Botoșani și oferă servicii educaționale copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 – 7 ani, care provin din familii vulnerabile, aflate în situație de risc social.

Mesaj Director, VIOLETA BORDIANU: “Avându-se în vedere mediile defavorizate de unde provin, preșcolarii noștri se confruntă cu multiple obstacole în dezvoltarea lor. Aceștia necesită un spațiu dominat de acceptare, afectivitate, toleranță și diversitate în metodele de educare / predare. Achiziționarea acestei table interactive ar fi cu adevărat o resursă educațională pentru cadrele didactice, ar oferi oportunități ample pentru activitățile educaționale și ar contribui la rezultate vizibil mai rapide în achizițiile copiilor prin metode moderne și de actualitate.

Tabla interactivă poate fi utilizată în mai multe momente ale zilei și în aproape toate tipurile de categorii de activități care se desfășoară în grădiniță, respectivː în activitățile liber alese, în activitățile pe domenii experiențiale precum și în activitățile cu conținuturi integrate, care uneori se pot derula chiar și pe parcursul unei zile.

Astfel pentru acești copii se oferă șanse egale de dezvoltare și de învățare la standarde de calitate. ”

 

Persoanele care doresc să ne susțină în realizarea acestui demers, sunt rugate să doneze în contul deschis la BCR Botoșani, reprezentat prin Președinte, Scarongella Camilla (Sora Lucia) :

 

CONT IBAN: RO59 RNCB 0041 0412 1027 0001

CUI: NR. 13680839

 

Orice sumă donată este binevenită și importantă pentru noi!

VĂ MULȚUMIM!