Prima pagină » Încep lucrări de 21,1 milioane lei din fonduri europene pentru eficientizarea energetică a Spitalului Municipal Dorohoi
Administrație Știri locale

Încep lucrări de 21,1 milioane lei din fonduri europene pentru eficientizarea energetică a Spitalului Municipal Dorohoi





Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, a semnat, săptămâna trecută, contractul de execuție a proiectului „Eficientizarea energetică a clădirilor Secţiei Materno-Infantil şi Bloc alimentar-spălătorie, din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”.

Contractul de lucrări a fost atribuit asocierii ABC-CON INTERNATIONAL S.R.L. (lider) & HOSPITAL TECHNICAL SOLUTIONS S.R.L. în valoare de 21.177.745,08 lei.

Proiectul este finanțat din fonduri europene în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020/Axa prioritară 3/Prioritatea de investiții 3.1.B, destinată sprijinirii tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon.

 

 


”Proiectul defineşte oportunitatea creşterii eficienţei energetice în clădirile vizate ale spitalului, scopul investiției fiind de a crea condiții la standarde europene pentru secțiile de Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Pediatrie, Chirurgie şi ATI, de care se vor bucura aproximativ 6.300 de pacienţi/an cât şi aproximativ 150 de persoane angajate, favorizându-se astfel creşterea actului medical.

În urma implementării proiectului, clădirile spitalului municipal vor beneficia de condiţii îmbunătăţite de confort termic, calitate mai bună a aerului şi a iluminatului interior, estimându-se o scădere anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 74%, iar a consumului de energie cu aproximativ 69%.

Totodată, astăzi, 25 octombrie, s-a emis ordinul de începere lucrări ce va avea o durată de execuţie de 24 luni, data finalizării implementării proiectului fiind prevăzută la 25.10.2023”, se precizează într-un comunicat al Primăriei municipiului Dorohoi.