Prima pagină » Grădiniță de 1,3 milioane lei din fonduri europene în satul Hilișeu Crișan
Administrație Știri locale

Grădiniță de 1,3 milioane lei din fonduri europene în satul Hilișeu Crișan



 


Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației a semnat un contract de finanțare din fonduri europene pentru acordarea unor fonduri europene comunei Hilișeu Horia pentru construcția unei grădinițe în satul Hilișeu Crișan.

Suma primită de comuna condusă de primarul Ioan Butnariu este de 1,37 milioane lei.

Contractul pentru comuna botoșăneană face parte din cele 27 de contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală eligibilă de 211.076.947,23 de lei, semnate de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila.

Dintre acestea, 13 contracte vizează modernizarea infrastructurii educaţionale și sociale, eficientizarea energetică, precum și reabilitarea străzilor și a sistemului de iluminat public. Unul este cel finanțat la Hilișeu Horia, iar altele două sunt în municipiul Dorohoi, de 40 milioane lei în total, pentru grădinițe și asfaltări.