Prima pagină » Ipoteștiul îi datorează ministrului Ion Caramitru edificarea Memorialului Ipotești ‒ Centrul Național de Studii Mihai Eminescu
Știri locale

Ipoteștiul îi datorează ministrului Ion Caramitru edificarea Memorialului Ipotești ‒ Centrul Național de Studii Mihai Eminescu




Moartea marelui Ion Caramitru aduce tristețe la Botoșani pentru că, dincolo de actorul și scenaristul uriaș acesta a fost și ministrul care a făcut posibil ca la Ipotești să existe Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”. 

Conducerea Memorialului Ipotești a transmis un mesaj de condoleanțe în care prezintă legătura nevăzută dintre Ion Caramitru și Mihai Eminescu, între marele actor și poetul de geniu de la Botoșani. 



”Revista „Steaua” anunța, în numărul 5-6 din 1964, a patruzecea piesă a lui Mircea Ștefănescu – „EMINESCU”, care avea să fie pusă în scenă în regia lui Sică Alexandrescu, având „în rolurile principale două talente aparţinând «schimbului de mâine»: Eminescu şi Veronica Micle vor fi jucaţi de doi elevi ai Institutului de Teatru: Ion Caramitru şi Valeria Suciu”. Acesta pare a fi primul rol legat de viața și opera eminesciană al actorului Ion Caramitru. 

În 1989, la Centenarul morții poetului, la Ateneul Român, Ion Caramitru, acompaniat de pianistul Dan Grigore, a susținut un recital de poezie eminesciană Eminescu… după Eminescu; , iar în 2006, în cadrul Zilelor Eminescu, ediția din iunie, la Botoșani, un recital după un scenariu pe care l-a propus actorul însuși după opera și manuscrisele lui Mihai Eminescu. În același an, de Zilele Eminescu, ediția din ianuarie, a lansat CD-ul Eminescu… după Eminescu, editat în cadrul proiectelor culturale ale Memorialului Ipotești ‒ Centrul Național de Studii Mihai Eminescu. Cinci ani mai târziu, în 2011, a regizat și a susținut, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, în cadrul Zilelor Eminescu (ediția din ianuarie) recitalul Cetăţeni de onoare ai Poeziei. În 2012, a conceput și a susținut, în țară și străinătate –  pentru românii din diaspora, spectacolul Dor de Eminescu.

Ion Caramitru a revenit la Botoșani pe 15 iunie 2021 cu un moment eminescian. Memorialul i-a acordat în acea zi Premiul pentru promovarea operei eminesciene. 

În Amfiteatrul Laurențiu Ulici al Bibliotecii Naționale de Poezie de la Ipotești, Maestrul Ion Caramitru și-a ținut unul din ultimele spectacole.

Ipoteștiul îi datorează ministrului Ion Caramitru edificarea Memorialului Ipotești ‒ Centrul Național de Studii Mihai Eminescu.”