Prima pagină » Un oraș iese în stradă din disperare: ”Noi vrem apă la Flămânzi!”
Administrație Știri locale

Un oraș iese în stradă din disperare: ”Noi vrem apă la Flămânzi!”




2021! După ce au pornit o răscoală, localnicii din orașul Flămânzi vor ieși din nou în stradă împotriva celor care îi asupresc.

S-au săturat să stea fără apă și vor protesta în fața Palatului Administrativ al județului Botoșani pentru a cere ceva incredibil în 2021 într-un stat membru UE: APĂ.

”Noi vrem apă la Flămânzi!

Flămânzenii vor ieși în stradă revoltați de lipsa apei. A trecut o săptămână de când locuitorii cartierului de blocuri nu mai au apa potabilă și sunt nevoiți să care apă cu bidoanele de la fântânile din localitate pentru a se spăla și pentru a folosi toaleta. Disperați de incompetența și indiferența celor care au în administrare furnizorul de apă Nova ApaServ Botoșani, adică Consiliului Județean Botoșani, un grup de flămânzeni s-au întâlnit pentru a organiza un protest.

Astăzi, 19.07.2021, s-a depus documentația pentru avizarea protestului în legătură cu întreruperea repetată a furnizării apei potabile în localitatea Flămânzi. Cererea, cu documentația aferentă, s-a depus la Primăria Municipiului Botoșani și la Inspectoratul Județean de Jandarmi, pentru asigurarea locului de manifestare și a ordinii, conform Legii 60 din 23.09.1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Protestul se va desfășura în fața Consiliului Județean Botoșani la o data ce va fi comunicată ulterior.

Din discuțiile avute cu șeful IJJ Botoșani, a fost stabilita întâlnirea comisiei de avizare pentru data de 23.07.2021 unde va participa Dl Puiu Dorin, consilier local Flamanzi, in calitate de organizator, persoana care a depus si documentația de avizare.

După avizare vom reveni cu informații privind condițiile de participare, data și ora participării la protest.”, se precizează într-o postare pe rețeaua Facebook.