Prima pagină » VIDEO Avocatul Daniel Humelnicu a trecut la PMP și ar putea prelua conducerea organizației municipale
Politică

VIDEO Avocatul Daniel Humelnicu a trecut la PMP și ar putea prelua conducerea organizației municipale

 

Avocatul Daniel Humelnicu a devenit membru PMP și va prelua conducerea organizației municipale Botoșani a acestui partid. 

Humelnicu a fost senator PDL în perioada 2008-2012, iar la alegerile locale din septembrie 2020 a candidat la Consiliul Județean Botoșani din partea Partidului Ecologist Român. 

 

”Propunerea mea este să fie președintele Organizației Municipale Botoșani”, a declarat profesorul Corneliu Popescu, președintele PMP Organizația Județeană Botoșani. 

Humelnicu este dispus să muncească pentru PMP în primă fază urmând să primească funcții de conducere abia apoi. 

Ca un fel de pledoarie, Humelnicu a explicat de ce a ales PMP și de ce a plecat din PER. 

”În politică, pentru cine vrea să facă politică aplicată, primul drept câștigat este dreptul la muncă. Apoi, dacă reușești să confirmi, pot veni și beneficiile, apropo de funcții. 

Am candidat la CJ din partea PartiduluI Ecologist, am dat curs la acel moment unei invitații din partea unor foști colegi. Am crezut că este un demers serios, dar partidul s-a dovedit a fi pe persoană fizică. Eu știam că un partid are o altfel de mișcare. Când am văzut că este populat cu tot felul de personaje, gen domnul ”Mitralieră”, domnul Vanghelie sau mulți alții. Am considerat că nu mai este locul meu și … ecologiștii pot avea un filon în fiecare partid politic. 

Am dat de data asta curs unei invitații a fostului ministru al Dezvoltării, domnul Petrescu, și chiar dacă un partid pentru unii mic va fi, pentru cei care au viziune politică, un partid mare pe viitor”, a declarat Daniel Humelnicu

Corneliu Popescu, liderul PMP la nivelul județean, a precizat că actualul președinte al PMP în municipiul Botoșani, Cezar Vizitiu, este și candidat la Camera Deputaților și secretar general al organizației județene, adică numărul 2 în partid, și se încearcă degrevarea acestuia de sarcinile de organizare a organizației municipale.