Prima pagină » PNL merge cu un reputat medic în lupta pentru Primăria Dorohoi
Politică

PNL merge cu un reputat medic în lupta pentru Primăria Dorohoi

medicul Valerian Andrieș
medicul Valerian Andrieș

Medicul Valerian Andrieș, președintele PNL Dorohoi, este candidatul liberalilor pentru Primăria Dorohoi.

Acesta a fost validat în Biroul Politic de joi al PNL Botoșani, alături de candidați din aproape 80% din unitățile administrativ-teritoriale din județ.

Candidatul liberalilor este unul dintre cei mai respectați medici din Dorohoi și conduce filiala PNL de câțiva ani, fiind și consilier județean.

 



 

 

 

Andrieș spune că ar vrea o alianță a partidelor de dreapta contra PSD la Dorohoi și va încerca să strângă în jurul său celelalte partide.

”În toți anii de după Revoluție doar PSD a condus în Dorohoi, la Consiliul Județean, iar noi, liberalii vrem să îi convingem pe botoșăneni să ne dea o șansă să le arătăm că se poate și mai bine, că se poate și cu proiecte de dezvoltare, că putem avea un trai mai bun. Chiar dacă am fost în opoziție la Dorohoi, am pus proiectele pentru dorohoieni mai presus de interesele politice de moment. PSD nu poate trece proiectele de patrimoniu fără votul consilierilor PNL și au fost cazuri în care am votat pentru că așa era bine pentru Dorohoi, cum este cazul investiției în hotelul care urmează să fie construit de un privat cu fonduri europene în zona centrală, dar și cazuri în care ne-am opus, când se vroia un hipermarket în centrul orașului și dorohoienii nu au vrut în acea zonă”, a declarat Valerian Andrieș.

 


 

 

loading…