Prima pagină » Decizie radicală luată de o femeie de afaceri disperată de clasa politică
Economic Politică Știri locale

Decizie radicală luată de o femeie de afaceri disperată de clasa politică

Mihaela Stoiciuc
Mihaela Stoiciuc

Sfârșitul de an aduce și una dintre cele mai mari surprize din mediul politic și economic din Botoșani. 

Una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri, care are cea mai mare investiție privată în educație, care este un influencer pe rețelele de socializare, a ajuns la culmea răbdării cu deciziile luate de clasa politică și a făcut pasul cel mare: a intrat în politică. 

Este vorba despre Mihaela Stoiciuc, cea care a creat de la zero brandul Mischa Kids, creșă, grădiniță, after-school și locuri de joacă. 

 

 



 

”Astăzi s-a alăturat familiei Pro România Botoșani una dintre cele mai apreciate femei antreprenor, doamna Mihaela Stoiciuc, care deține cea mai importantă afacere în educație. O apreciez pentru că a reușit să dezvolte un învățământ privat, de calitate la nivel local. Consider că va avea un cuvânt greu de spus în proiectele pe care Pro România le va iniția sau le va susține. Pro România este un partid care susține antreprenorii și militează pentru un mediu stabil și propice dezvoltării. Vom susține orice proiect care vizează mediul de afaceri, dezvoltarea acestuia și predictibilitatea fiscală atât de necesare unei economii de piață funcționale”, a anunțat deputatul Mihaela Huncă, liderul Pro România Botoșani. 

 

 

 

Femeia de business Mihaela Stoiciuc spune că toată viața a făcut lucrurile… altfel decât restul lumii și că a învățat regulile foarte bine doar pentru a găsi modalitatea cea mai constructiva de a le încalca. Când toată lumea a mers spre Nord, ea și-a purtat pașii spre Sud.

”Alegerea pe care am făcut-o oficial azi este o alegere atent cântărită. Știți foarte bine că omul sfințește locul. Am ales sa învăț întâi și întâi. Nu am emis nicio pretenție, decât aceea de a fi lăsată să fiu eu însămi. Nu am negociat funcții, poziții în partid sau candidaturi.

Odată făcut acest pas, nu mai este “despre mine”, este “despre noi”. “Noi” – toți cei care ne cunoaștem direct sau indirect, care formăm o comunitate și care ne străduim să ne ridicăm împreună copiii cât mai sus. E despre “voi”, cei care va doriți cu adevărat să mișcați lucrurile și nu mai puteți găsi calea prin hățișuri. E despre “noi”, cei care am fost neglijați în ultimii 30 de ani și care avem atât de multe de spus! E despre “voi” care va strigați frustrările în intimitate de teama consecințelor. E despre “noi”, cei care ne întrebăm pe bună dreptate “Când va veni și vremea mea?!”. E despre “voi”, care ați avut parte doar de dezamăgiri pe scena politică. E despre “noi”, cei care știm cum să schimbăm lumea în bine dar suntem în permanență ținuți pe margine. A face politică nu e despre propria persoana. E despre familie, comunitate, bunici, părinți, copii, minorități, diasporeni… Cel care face politică trebuie să fie la dispoziția voastră, nu voi la dispoziția lui. Cel care face politică trebuie să vă susțină interesele, nu să susțineți voi interesele lui”, a declarat Mihaela Stoiciuc.



Acesta spune că are o țintă în ceea ce privește electoratul.

”Mă adresez unei generații artificial ținute în somnolență – avem puterea să schimbăm ceva! Acum e momentul să ne scuturăm de prejudecăți și să avem încredere în propriile forțe! Cuvântul nostru conteaza! Părerea noastră e importantă! Ideile noastre pot schimba lumea! Eu mă ofer să fiu portavocea voastră! Atât cât pot – și știți foarte bine că mă voi bate până în pânzele albe pentru ideile în care cred! Eu sunt eu și voi rămâne eu, cu excepția situațiilor în care pot evolua în bine. Vă mulțumesc pentru încredere și pentru susținere! Fiți alături de mine în continuare – fiți Pro!”, a completat femeia de afaceri.