Prima pagină » Start în noul an școlar! Sute de școli din Botoșani cu wc-ul în curte, fără autorizație la incendiu, fără unele manuale

Start în noul an școlar! Sute de școli din Botoșani cu wc-ul în curte, fără autorizație la incendiu, fără unele manuale

Astăzi sună clopoțelul pentru prima dată în anul școlar 2019-2020. Succes elevilor, cadrelor didactice și părinților. 

Suntem în anul în care marcăm 30 de ani de la căderea comunismului, 30 de ani de la Revoluția sângeroasă.

Dar 30 de ani au trecut degeaba pentru multe instituții de învățământ pentru că încă avem sute de școli cu wc-ul în curte, încă avem sute de școli fără autorizație la incendiu, încă avem sute de școli cu laboratoarele dotate la nivelul anului 1989. 

Față de acum 30 de ani, însă, în 2019 sunt elevi care nu vor primi toate manualele, față de acum 30 de ani elevii nu mai au școli în fiecare sat și fac naveta uneori cu microbuze în stare avansată de uzură. 

 



 

 

La nivelul județului Botoșani situația oficială arată că 157 de școli și grădinițe au wc-ul în curte, 33 dintre acestea nu sunt prinse în niciun program de finanțare, iar 124 sunt în diferite stadii ale investițiilor, unele doar pe hârtie, altele la licitații. 

Potrivit Instituției Prefectului, cele 33 de unități de învățământ care au wc-ul în curte și nu au nicio speranță că vor primi bani pentru a schimba situația vor fi cel mai probabil închise.

La grădinițele din orașe se pune problema banilor plătiți de părinți pentru hârtia igienică, în timp ce la sate la multe școli și grădinițe cu wc-ul în curte această problemă încă nu a apărut, fiecare elev având hârtia igienică sau șervețele în ghiozdan în cel mai bun caz. 

 



 

 

Când la 30 de ani de la Revoluție discutăm despre aceste probleme în Educație ne dăm seama cât preț au pus politicienii pe copii și pe viitorul țării. 

În continuare, principala sursă de finanțare a activităților didactice din școlile din Botoșani și din toată țara va fi buzunarul părinților. 

În tot acest timp, în zonele bogate ale țării, cum ar fi București, elevii primesc ceasuri cu buton de panică în cazul în care pățesc ceva și pentru a putea fi monitorizați pe timpul orelor, iar la Botoșani încă avem wc-ul în curtea școlii. 

Vă dați seama că și în acest an doar o voință divină ne va feri de vreo tragedie pe la vreo școală sau grădiniță și ne va ajuta să trecem cu bine peste un nou an școlar pentru a putea ajunge sănătoși la toate festivalurile organizate de primari în viitorul sezon estival. 

Aș vrea să vorbesc doar despre campusurile școlare noi construite în județ, despre creșele și grădinițele moderne, despre numărul tot mai mare de after-school-uri inclusiv din mediul rural, despre laboratoare moderne din școli și licee, despre săli de sport și bazine de înot, despre cabinete de informatică, despre dotări smart la școli. 

Nu prea pot pentru că deși și acestea sunt realități din județul nostru să avem încă problemele enumerate la început la 30 de ani de la Revoluție mi se pare revoltător. 

Nici nu vreau să pomenesc despre ce se predă, cum se predă și încremenirea în timp a acestui sistem… acum mult timp, departe tare de 2019. 

Bogdan CALINIUC