Prima pagină » Economia din Botoșani a încheiat 2018 cu 3,08% rata șomajului
Economic

Economia din Botoșani a încheiat 2018 cu 3,08% rata șomajului

AJOFM Botoșani

Ultima lună din anul trecut s-a încheiat cu o rată a șomajului de 3,08% în județul Botoșani, potriviti Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă.

La sfârșitul lunii decembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 4.206 șomeri, din care 1.696 femei, rata șomajului fiind de 3,08%.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,97% , în această lună acest indicator a înregistrat o crestere cu 0,11%.

 

 

Loading…

”Din totalul de 4.206 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani, 1.017 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.189 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.855 șomeri provin din mediul rural și 1.351 sunt din mediul urban”, a declarat Teodor Dimitriu, directorul AJOFM Botoșani.

 

 

loading…

Șomerii cu studii primare au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Botoșani, respectiv 33,88%, în timp ce șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 23,89% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu învățământ liceal 14,48%, cei cu studii superioare sunt 2,28%, iar cei cu învățământ postliceal 2,69% .

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2.539 persoane foarte greu ocupabile,1.477 greu ocupabile, 97 mediu ocupabile, iar 93 sunt persoane ușor ocupabile.