Prima pagină » Foc pus cu intenţie în gospodăria unui localnic din Băluşeni

Foc pus cu intenţie în gospodăria unui localnic din Băluşeni

Pompierii botoşăneni au acţionat mai bine de jumătate de oră pentru stingerea şi înlăturarea efectelor unui incendiu declanşat, în noaptea de 21 spre 22 aprilie, la un depozit de furaje din gospodăria unui localnic din comuna Băluşeni.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin înainte de miezul nopţii. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. Acestora li s-au alăturat şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Băluşeni. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca flăcările să se extindă la construcţiile din gospodărie.
„Flăcările au distrus cca. 4 tone de furaje, valoarea pagubelor fiind estimată la aproximativ 1.000 de lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 50.000 lei. Cauza probabilă de incendiu o constituie acţiunea intenţionată”, a declarat plutonier major Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoşani.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)