Prima pagină » Vâzdoagă despre Țurcanu: Vrea să pedepsească 54% din populația județului

Vâzdoagă despre Țurcanu: Vrea să pedepsească 54% din populația județului

Secretarul executiv al PSD, consilierul județean Gheorghe Vâzdoagă, l-a acuzat pe liberalul Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean, că vrea să pedepsească mai bine de jumătate din populația județului pentru că au ales primari pesediști.

Vâzdoagă a făcut referire la declarația lui Țurcanu potrivit căreia va lua bani de la primăriile PSD pentru a suplimenta bugetul Spitalului Județean Botoșani în cazul în care directorul Casei Asigurărilor de Sănătate, pesedistul Costel Lupașcu, nu va aloca suficienți bani spitalului.

„Dacă dumnealui a uitat că în spatele primarilor PSD stă 54% din populația județului și vrea de fapt să pedepseasă pe cei 54% din populația județului nu pe primari. Directorul CAS nu uită că în spatele liberalului Viorel Iliuță(n.r.: managerul spitalului) stau oameni în suferință și nu își permite să se joace cu soarta lor. Spitalul va primi până la ultimul leuț conform contractului”, a declarat Vâzdoagă.

Pesedistul îi reamintește lui Țurcanu că primarii PSD au mai avut confruntări cu alianța PNL-PDL.
„Printr-o alianță PNL-PDL, primarii PSD au mai stat un an de zile cu 5% din buget și totuși și-au făcut obligațiile către comunitate. Asemenea idei eu cred că ar trebui să le trecem și prin filtrul rațiunii, dacă cineva nu înțelege îi pot explica”, a completat Vâzdoagă.

 

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)