Prima pagină » Roman vrea BIG BROTHER la alegeri

Roman vrea BIG BROTHER la alegeri

Un fost prefect propune ca la alegeri să fie asigurată supravegherea cu camere video. Deputatul Cristian Roman, președinte al Forței Civice Botoșani, a propus o inițiativă legislativă care conține mai multe măsuri pentru buna desfășurare a alegerilor şi a referendumului din România. 

 

„Aceasta vizează monitorizarea video a secţiilor de votare cu ajutorul unor sisteme de supraveghere. Propunerea presupune, în primul rând, utilizarea infrastructurii de supraveghere folosită cu ocazia examenelor şcolare, bacalaureat, olimpiade, iar în secţiile de votare care nu posedă astfel de echipamente, Ministerul Afacerilor Interne este însărcinat să asigure infrastructura necesară”, a declarat Roman, care a fost prefect până în 2012.

Acessta susține că un astfel de demers a mai fost încercat, fără succes însă, în anul 2009, atunci când Guvernul a emis Hotărârea de Guvern nr. 1045 privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2009.

Roman a solicitat dezbaterea acestui proiect de lege în procedură de urgenţă pentru ca el să fie adoptat înaintea organizării alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2014.

„Vreau să vă spun că, pentru depunerea acestui proiect de lege, am obţinut semnături de la colegi parlamentari de la PDL, PNL, UDMR, de la grupul minorităţilor naţionale, mai puţin de la PSD”, a completat deputatul Roman.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)