Prima pagină » VIDEO Urmăriri, focuri de armă pentru 22.000 pachete de ţigări de contrabandă la Prut

VIDEO Urmăriri, focuri de armă pentru 22.000 pachete de ţigări de contrabandă la Prut

* Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat şi reţinut un cetăţean român care transporta cu ajutorul unui microbuz, dinspre malul râului Prut spre interiorul ţării, peste 22.3000 pachete tigări.
* Pentru reţinerea bărbatului, care nu s-a supus somaţiilor legale, s-a folosit armamentul din dotare, fiind trase 23 de focuri de avertisment atât în plan vertical cât şi spre pneurile autovehiculului condus de acesta, conform procedurilor legale.

 

În noaptea de 28 spre 29 mai, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, împreună cu cei de la S.P.F. Stânca, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigarete. În jurul orei 01.40, poliţiştii de frontieră au observat pe malul râului Prut, în apropierea luciului de apă, în marginea localităţii Manoleasa Prut, judeţul Botoşani, un autovehicul tip microbuz care s-a pus în mişcare cu farurile stinse, intenţionând să ajungă la comunicaţia Manoleasa-Prut – Iorga.

„Având suspiciuni cu privire la faptul că autovehiculul este implicat în activităţi ilegale, poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea autovehiculului, efectuând semnalul regulamentar de oprire. Însă conducătorul autovehiculului a accelerat, cu intenţia de a acroşa poliţiştii de frontieră, motiv pentru care aceştia au efectuat somaţia legală şi foc de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare. Deoarece şoferul autovehiculului nu s-a supus somaţiilor legale, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare şi au tras focuri de armă asupra pneurilor autovehiculului, care se deplasa pe DN 24C spre localitatea Manoleasa-Prut”, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoşani.

Poliţiştii de frontieră au urmărit autovehiculul Mercedes Vito, înmatriculat în Danemarca. După aproximativ 300 de metri, şoferul a pierdut controlul volanului şi după ce a lovit doi copaci, a abandonat autoturismul avariat cu farurile aprinse şi motorul pornit şi a încercat să fugă spre malul râului Prut.

„Imediat, lucrătorii noştri au procedat la cercetarea zonei, iar la aproximativ 100 de metri de autovehicul, în apropierea malului râului Prut, a fost reţinut şoferul maşinii, cetăţeanul român Constantin P., de 21 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani. Deşi microbuzul a fost avariat în partea din faţă, tânărul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În partea din spate a microbuzului, în locul pentru transport marfă, au fost descoperite mai multe colete ambalate în folie de polietilenă de culoare neagră. Tânărul a declarat ca atât autovehiculul cât şi coletele cu ţigări îi aparţin”, a completat Minodora Răcnea.

Poliţiştii de frontieră au descoperit 22.380 pachete ţigări în valoare de 194.393 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării, iar microbuzul în valoare de 13.000 lei a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Stânca pentru continuarea cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele lui Constantin P. dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, dosarul urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni. Tânărul urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)