Deputatul botoșănean Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a postat un mesaj alarmist și acuzator la actuala guvernare din care și PSD face parte. ”Tunurile” lui Budăi sunt ațintite asupra premierului Ilie Bolojan, în încercarea de a pune PSD în Opoziție cu acesta, când de fapt toate măsurile adoptate de Guvern se fac doar cu acordul PSD.
”România trebuie să se pregătească de impact. Riscul intrării în recesiune tehnică este aproape de neevitat. Aceasta este dovada cea mai clară a eșecului austerității dusă de primul-ministru Bolojan, cu o încăpățânare de neegalat! Scamatoria bugetară prin care a încercat să ne hipnotizeze că este bună majorarea TVA se va dovedi un simplu truc!”, a postat Marius Budăi pe Facebook.
Acesta susține că riscul este de neevitat pentru că au fost 5 luni de prăbușire a consumului.
”Doar în criza economică din 2010 am mai avut o serie atât de lungă! Iar în România, ponderea consumului în formarea PIB este mai mare decât media europeană. Deci, un consum în scădere 5 luni la rând ne duce inevitabil în recesiune tehnică! Din păcate, acum se împlinesc toate avertismentele pe care i le-am adresat cu bună credință domnului prim-ministru! Atunci unii spuneau că îl atac politic. Eu însă doar îl avertizam și îi prezentam mereu alternative. Chiar de la început i-am spus că alternativa la creșterea TVA era impozitarea progresivă. Încă din septembrie i-am spus că după majorările de taxe se impun măsuri de stimulare economică, așa cum propusese PSD! Abia acum a acceptat cu greu ideea!”, a completat deputatul botoșănean.
Salvarea la guvernarea Bolojan-PSD o reprezintă, din punctul de vedere al fostului ministru, aplicarea măsurilor economice propuse de PSD.
”Aplicarea urgentă a Programului PSD pentru stimularea investițiilor în economia națională, adoptarea urgentă a măsurilor sociale ale PSD, introducerea impozitării progresive cu o cotă mai redusă la cei cu venituri mici, revizuirea politicilor fiscale față de cetățenii și firmele de buna credință și abandonarea ideologiei cinice „fără excepții” sunt urgențe! Să ținem seama de particularitățile sociale și să folosim „excepțiile fiscale” ca facilități de stimulare economică!”, a concluzionat Marius Budăi.

