Prima pagină » Candidatul Flutur, scrisoare deschisă: Chiar merită Botoșaniul un candidat cu dosar de corupție, bașca unul trimis în judecată de către DNA ?
Politică

Candidatul Flutur, scrisoare deschisă: Chiar merită Botoșaniul un candidat cu dosar de corupție, bașca unul trimis în judecată de către DNA ?

Scrisoare deschisă a candidatului Flutur către candidatul Andrei. Din seria de epistole  ”Oamenii întreabă, primarul nu răspunde”

Domnule Cosmin Andrei,

Mirat până la perplexitate, mă uit și eu la unele dintre clipurile video pe care le tot îndesați pe contul de FaceBook. Și ce constat? Mai că-mi vine să mă întreb dacă subiectele respective se referă la Botoșani sau la cine știe ce metropolă aflată într-o explozivă expansiune ori pe culmile dezvoltării ei istorice. Dacă rețin bine, folosiți deseori termeni și expresii cum ar fi: atacăm, acționăm, intervenim cu mijloace mecanizate și altele asemenea. Dacă nu ne-am uita în jur, am avea impresia că Botoșaniul duduie, că se află în vreo fază frenetică de spornică gospodărire, cum n-a mai văzut lumea. Dar, spre ghinionul dvs., noi, botoșănenii, ne uităm și vedem exact realitatea. Acesta e motivul pentru care voi formula câteva întrebări, la care desigur nu veți răspunde, pentru că, în sincera opinie pe care o afișați printre apropiați, considerați că noi, botoșănenii, nu merităm aceste răspunsuri. Nu-i așa?

Prima întrebare: Ce anume și pe cine atacați? Nu cumva vreți să spuneți că vă opintiți ca, acum, la final de mandat, să vopsiți gardul, încât să nu se vadă Mai-Nimicul pe care l-ați „realizat” în ultimii 4 ani? Pentru că e greu să ignori vidul dintre promisiune și realitatea faptelor, chiar și pentru unul obișnuit cu exagerările și neadevărurile, așa cum pare că ați ajuns.

A doua întrebare: Dacă nu aveți timp de polemică și contre politice (cum deseori afirmați, pentru că, na!, aveți proiecte pe rol, nu glumă!), cum se face că, deodată, întindeți arătătorul către Locativa, afirmând că aici ar fi un fel de cuib de viespi pedeliste? Ce legătură ar avea oare culoarea politică (iar respectiva, nici măcar nu mai există) cu performanța echipei manageriale (la care bănuiesc că vă referiți)? Dacă ar fi să mergem pe logica aceasta, de copil nemulțumit că nu-i dă cineva jucăria mult visată, ce am putea deduce noi? Că ar trebui să desființăm primăria, unde, observăm că se aciuează puzderie de PSD-iști? Nu?, cam așa reiese. Administrația locală este una eminamente politică în țara aceasta, fie că vrem, fie că nu, iar politica este de mai multe feluri – ar fi trebuit să acceptați acest aspect până acum. Dar am mai putea să înțelegem și altceva: dacă eu și o parte dintre angajații Locativa am fi fost membri PSD, atunci nu ar fi existat problema (pe care, oricum,  ați inventat-o), corect? Domnule Andrei, iată că ați dat pe față adevăratul motiv pentru care vă căzniți din răsputeri să deființați această instituție administrativă, atât de necesară orașului. Acesta nu este cel economic pe care l-ați aruncat în fața alegătorilor, considerându-i naivi, ci doar cel politic, într-un moment politic (vedeți?, pasărea pe limba ei piere, cum se zice).

A treia întrebare: Cum se face că marea majoritate a celorlalte municipii care au accesat fonduri prin PNRR pentru reabilitarea școlilor, cum ar fi Brașov, Alba Iulia, Sibiu, au reușit o judicioasă și protectivă eșalonare a lucrărilor, încât să nu dea peste cap un oraș întreg, elevi, părinți și cadre didactice, deopotrivă? Ce au ei și nu aveți dvs.? O fi vorba de înțelepciune, de pricepere administrativă? O fi vorba de bun simț, de empatie și conștiință socială? Cred că și unele și altele, din păcate. Între paranteze fie spus, efortul dvs. în atragerea acestor fonduri a fost minim, a trebuit doar să întindeți mâna – banii v-au fost puși la dispoziție pur și simplu, nu ați fost nevoit să munciți căutând finanțare, așa cum am făcut eu în cei 12 ani cât am fost primar.

A patra întrebare: Ce să înțelegem noi din treaba asta nemaiauzită și nemaivăzută cu care păcăliți lumea – „la periferie, ca în centru”? Că nu veți tunde nici acolo iarba, așa cum nici acum, la sfârșitul primăverii, nu ați făcut-o în zona-zero a orașului? (exemplul vizibil ar fi spațiile dintre blocurile de vis-a-vis de Teatrul Eminescu). Invers, am putea să ne gândim că nici în centru nu veți asfalta străzile (mă refer la artere importante) care ne fac pe unii dintre noi să adunăm bonuri fiscale și facturi de reparații auto și să vi le aducem în poarta primăriei ca să le decontați? Sau că, de fapt, veți interveni inginerește și veți nivela în mod totalitarist diferențele sociale care sunt considerate firești în toate democrațiile din lumea asta? Cu ce amăgiți lumea? Cu întoarcerea la comunism? Cu o nouă formă de utopie socială?

A cincea întrebare: introducere – amândoi suntem membri în două formațiuni politice conduse mai mult de la București, unde, desigur, avem șefi de partid. Pe al meu îl cheamă Nicolae Ciucă, pe al dvs. Marcel Ciolacu. Enunțul întrebării: ce le spuneți alegătorilor PSD care vă întreabă dacă nu cumva vă e și dvs. rușine că sunteți moldovean? Știm și noi, ca toată țara: șeful PSD pe care l-am pomenit deja a afirmat că pentru el titulatura de moldovean, mai mult sau mai puțin potrivită ca buzoian, este o mare jignire. Poate că această mentalitate reprezintă de fapt o linie de gândire printre toți oficialii partidului, pentru că, dacă ar fi să mă iau după accentul dvs., îmi vine să cred că vă cam distanțați de modelul cultural în care trăiți…

A șasea întrebare: nu vă dați seama că zâmbetul (ca să nu spun altfel) din afișele electorale nu se potrivește câtuși de puțin cu poveștile de viață recent ieșite la iveală? În loc să ne râdeți în față, nu ar fi mai decent ca, așa cum fac toți politicienii din țară aflați în situații asemănătoare, să ieșiți în fața presei locale / centrale și să vă declarați vina (sau nevina, deși mă cam îndoiesc că este posibil) față de ceea ce DNA acuză, iată, de mai bine de 2 luni de zile? Cui adresați acest feciorelnic „zâmbet” și cu ce mesaj? Este unul de sfidare a legii, a faptului că nu vă pasă că încălcați minima etică politică și socială și candidați pentru o nouă funcție de primar, cu un dosar de corupție care vizează fapte petrecute tocmai în calitate de primar? Este unul de persiflare a cetățenilor care au plătit din taxele proprii favorurile (de natură fizică, ca persoană fizică, să nu uităm) adresate de către dvs. unei stimabile colege angajată, după câte se pare, în condiții ilegale?

A șaptea întrebare, apropo de conștiință. O știți prea bine, așa cum o știe orice om cu minime cunoștințe juridice: există o mare probabilitate să primiți o condamnare pentru faptele pentru care sunteți incriminat momentan. Iar aceasta, mergând pe aceeași logică juridică, se va petrece în cel mult 2 ani de la momentul vorbirii. Și acum, întrebarea: de ce, dacă ați avea minim respect pentru oamenii din acest oraș și față de coerența administrativă a Botoșaniului, ați mai candida (pentru că, prin lege, veți avea interdicție de a mai exercita din acel moment funcții publice)? Fără să mai pun în discuție șansele de a câștiga sau nu, vă întreb: chiar merită Botoșaniul un candidat cu dosar de corupție, bașca unul trimis în judecată de către DNA (8 mai 2024)?

Deocamdată mă voi opri la aceste 7 întrebări. Vă dați seama că sunt cu mult mai multe, dar poate veți avea curajul și-mi veți da ocazia să vi le adresez direct, în vreo emisiune, în vreo dezbatere. Dar, după câtă bărbăție ați dovedit, este greu de crezut că se va concretiza această normală așteptare electorală (a tuturor, nu doar a mea).

În final, vă urez să vă dea Domnul mintea românului cea de pe urmă – sperând că înțelegeți acest proverb moldovenesc – și să vă reamintiți că există pe această lume bun simț, datorie civică,  respect pentru lege și bună cuviință în fața Sfintelor Scripturi.

Cu necesară politețe, vă salut,

Cătălin Flutur

Comandat de PNL Filiala Botoșani

Cod AEP mandatar 21240015

Video