Prima pagină » Cătălin Silegeanu: ”Odată pronunțată sentința, va pierde dreptul de a mai exercita atribuții de demnitate publică, din punct de vedere juridic”
Politică

Cătălin Silegeanu: ”Odată pronunțată sentința, va pierde dreptul de a mai exercita atribuții de demnitate publică, din punct de vedere juridic”

Cătălin Silegeanu, candidatul AUR la Primăria Botoșani, a criticat în termeni duri trimiterea în judecată a primarului Cosmin Andrei de către DNA în dosarul subiectelor pentru angajarea de la Taxe și Impozite.

Primarul Andrei a spus că este o veste bună pentru că are ocazia să se apere și să încheie această poveste.

Silegeanu susține că faptele rele se cer pedepsite.

Inevitabilul s-a produs. Simbolic, imediat după sărbătorile pascale, se face lumină în administrația municipiului Botoșani și faptele rele se cer pedepsite.

Fraudarea unui concurs de angajare pe un post plătit din banii cetățenilor, favorizarea unei persoane în detrimentul interesului public, coruperea unor funcționari în scopuri personale și abuzul de putere. Acestea sunt actele pentru care primarul Cosmin Andrei, susținut de PSD pentru un nou mandat, va ajunge în fața instanței pentru o dreaptă judecată.

Acest om nu mai poate fi ales într-o funcție publică, pentru că, odată pronunțată sentința, va pierde dreptul de a mai exercita atribuții de demnitate publică, din punct de vedere juridic. Din punct de vedere moral, demnitatea și-a pierdut-o acum multă vreme”, a declarat Cătălin Silegeanu.