Prima pagină » Ultimele chinuri înainte de licitația pentru cei 10 kilometri din primul lot al centurii municipiului Botoșani
Administrație Știri locale

Ultimele chinuri înainte de licitația pentru cei 10 kilometri din primul lot al centurii municipiului Botoșani

De zece ani vorbim la Botoșani, prin Zona Metropolitană condusă de Florin Egner, de proiectul primului lot al centurii municipiului reședință de județ, iar el ar trebui să scoată traficul greu pe un anumit coridor.

Este vorba despre cei 10 kilometri de centură care pleacă de la intrarea dinspre Iași, pe la Lebăda, și s-ar conecta la drumul național Botoșani-Suceava dar și la viitoarea bretea de acces la drumul express Botoșani-Suceava.

”A fost emis documentul de exproprieri, în luna septembrie se va întâlni comisia interministerială pentru aprobarea proiectului și apoi va fi emisă Hotărârea de Guvern pentru aprobarea acestei investiții, după care vom scoate la licitație proiectul pentru stabilirea constructorului”, a declarat primarul Cosmin Andrei despre stadiul acestui proiect de investiții major al municipiului Botoșani.

Centura ocolitoare a municipiului Botoșani ar urma să fie conectată la drumul express Botoșani-Suceava, care va însemna totodată și conectarea la viitoarea autostradă A7.

Varianta ocolitoare este proiectată la o bandă de sens și o zonă de parcare.

Proiectul drumului expres Botoșani-Suceava este în licitație pentru proiectare, fiind depuse opt oferte în luna mai. După ce va fi stabilit proiectantul și se va realiza proiectul, drumul expres va fi construit de asocierea dintre consiliile județene Botoșani și Suceava și municipiile reședință a celor două județe, sursa de finanțare fiind fondurile europene.

Drumul expres Botoșani-Suceava va face parte și din viitoarea autostradă a nordului, care va conecta zona de Vama Petea cu Ungaria.