Prima pagină » Mâine ar fi fost ziua Alexandrei. La ora 17.30, rugăciune la mormântul ei, iar apoi se va manifesta în fața Palatului Administrativ
Știri locale

Mâine ar fi fost ziua Alexandrei. La ora 17.30, rugăciune la mormântul ei, iar apoi se va manifesta în fața Palatului Administrativ

Ziua de 11 septembrie a fost, până în acest an, una de sărbătoare pentru Alexandra Ivanov și familia ei. Tânăra care a murit în chinuri la Maternitatea Botoșani, având o sarcină oprită din evoluție, ar fi împlinit 26 de ani de viață și 7 ani de la căsătoria cu Gabriel.

În loc de petrecere, familia va merge la mormântul Alexandrei pentru a se ruga pentru aceasta.

”Vom fi alături de familia Alexandrei și de oamenii care se adună zilnic în amintirea ei în fața maternității și a prefecturii, încă de pe 18 august. Ne propunem să ne adunăm în rugăciune la ora 17:30 la mormântul Alexandrei aflat în cimitirul Bisericii ”Sf. Cuvios Ioan Iacob Hozevitul” din Botoșani. După slujba parastasului, vom manifesta pașnic în fața prefecturii din Botoșani. Vă așteptăm cu drag pe toți cei care ați cunoscut-o pe Alexandra, pe cei care ați empatizat cu familia ei, sau v-ați regăsit în tragedia întâmplată în dimineața zilei de 18 august la maternitatea din Botoșani”, este mesajul postat pe contul de Facebook EU SUNT ALEXANDRA.