Prima pagină » Mii de lămpi LED schimbă iluminatul public din Botoșani. Consumă mai puțin și asigură un randament optic mai mare
Administrație Știri locale

Mii de lămpi LED schimbă iluminatul public din Botoșani. Consumă mai puțin și asigură un randament optic mai mare

Municipiul Botoșani se află în plină schimbare a sistemului de iluminat public, trecând la unul  economic și în acord cu normele de mediu, investit atât din buget propriu, cât și din fonduri guvernamentale de mediu.

Becurile energofage, cu randament optic scăzut, vor deveni istorie!

Continuăm demersurile pentru transformarea întregului sistem de iluminat public! Cu fonduri de la bugetul local, am reușit să schimbăm în ultima perioadă 550 corpuri de iluminat vechi și mari consumatoare de energie electrică, cu altele noi, tip LED, eco-friendly!, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Astfel, Primăria a intervenit în peste 25 de zone: B-dul Mihai Eminescu (Calea Națională – Sucevei – Petru Rareș – Sarmisegetuza – Șoseaua Iașului), Miron Costin, N. Sofian, Primăverii (Sucevei – George Enescu – M. Kogălniceanu), Poșta Veche, Trandafirilor, Ion Simionescu, Calea Națională (treceri pietoni), Doboșari, Dumitru Furtună, Mușat Vodă, Havuzului, Vulturului, Eroilor, Barbu Lăzăreanu, Al. Scurtă, Bucium, G. Enescu, Grigore Ureche, Teilor, Maior Ignat, cartierele ANL Cișmea și ANL Bucovina.

În aproximativ 2 săptămâni vor fi montate alte 129 de lămpi LED pe B-dul Mihai Eminescu. Ținta noastră este să punem în funcțiune 1.500 LED-uri având ca sursă financiară bugetul local. Acestea vin în completarea celor 401 corpuri LED schimbate anul trecut printr-un proiect de 1,2 milioane de lei, prin Administrația Fondului de Mediu (AFM). Și dacă tot vorbim de proiecte pe diferite etape prin AFM, în Botoșani vor fi schimbate peste 2.700 corpuri de iluminat, în contul a 10,5 milioane de lei, a completat edilul-șef.