Prima pagină » Cum a lovit viscolul în cel mai nordic oraș al României: ”Suntem mobilizați cu toate resursele… Reușim să facem față cu greu situației dificile.
Știri locale

Cum a lovit viscolul în cel mai nordic oraș al României: ”Suntem mobilizați cu toate resursele… Reușim să facem față cu greu situației dificile.

Cel mai nordic oraș al României se află în județul Botoșani și a fost lovit din plin de vremea rea din această perioadă.

Alin Gîrbaci este primarul orașului Darabani, cel mai nordic oraș al țării, și spune că în ciuda mobilizării totale, se face față extrem de greu viscolului din aceste zile. Dacă în interiorul orașului și dinspre localitățile componente spre zona centrală se poate circula, pe drumurile județene și naționale este imposibil de mers.  

Suntem mobilizați cu toate resursele de personal și toate utilajele Primăriei Darabani pe drumurile, trotuarele și căile de acces ale orașului. Având în vedere informarea de COD ROȘU, ninsorile și viscolul puternic din ultimile 24 de ore, reușim să facem față cu greu situației dificile.

Accesele către centrul orașului din zonele Bajura, Teioasa, Cornești, Bombeni, Suseni, Mărgineni și Lucovița sunt asigurate. Intervenim în continuare spre zonele Lișmănița și Eșanca.

Vă reamintim stimați cetățeni, că toate drumurile județene și naționale din județul Botoșani sunt închise iar județul este și la această oră sub informare cod portocaliu de ninsoare și viscol.

Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a declarat Alin Gîrbaci.