Prima pagină » VIDEO Ministrul Daea și-a pus în cap fermierii pe tema importurilor necontrolate de cereale din Ucraina: ”Sunt produse conforme și se pot folosi”
Agricultură

VIDEO Ministrul Daea și-a pus în cap fermierii pe tema importurilor necontrolate de cereale din Ucraina: ”Sunt produse conforme și se pot folosi”



Una dintre problemele cu care se confruntă fermierii români în această perioadă o reprezintă valul de importuri necontrolate de cereale și produse agricole din Ucraina, fără trasabilitate, fără a se ști care sunt modificate genetic, fără a se ști cu ce substanțe au fost stropite.

Fermierii botoșăneni prezenți la întâlnirea cu Petre Daea, ministrul Agriculturii, s-au plâns pe holuri că aceste importuri necontrolate îi afectează puternic pentru că vin la prețuri foarte mici și sunt de o calitate mai mult decât îndoielnică.

”Nici porcii nu le mănâncă pentru că nu știu cu ce sunt stropite dar au un miros pe care animalele nu îl suportă”, a declarat un fermier despre o achiziție de cereale din Ucraina.

Ministrul Petre Daea a fost întrebat dacă vor fi luate măsuri pentru controlarea importurilor de cereale și produse agricole din Ucraina pentru că acest stat nu este membru al Uniunii Europene și folosește în agricultură multe substanțe interzise de zeci de ani în UE.

”S-au făcut și se fac analize pe care le procesăm în laboratoarele existente în România. DSVSA este autoritatea responsabilă de acest domeniu. Suntem în angrenajul instituțional al acestor analize. Până la această dată, analizele arată că la probele procesate sunt produse conforme. Eu mă bizui pe situația concretă și pe analizele pe care le putem avea (n.r.: a fost reacție ministrului Daea când i s-a spus că fermierii susțin contrariul). Se controlează aceste produse, se iau probe din produsele respective, se analizează iar rezultatele, până la această dată, ne indică că sunt produse conforme și se pot folosi”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii.