Prima pagină » CJ Botoșani atrage 3,5 milioane lei din fonduri europene pentru 20 de stații de încărcare pentru mașinile electrice
Administrație Știri locale

CJ Botoșani atrage 3,5 milioane lei din fonduri europene pentru 20 de stații de încărcare pentru mașinile electrice



Folosind fonduri europene, Consiliul Județean Botoșani va derula cel mai amplu proiecte de extinderea a rețelei cu stații de reîncărcare pentru autovehiculele electrice.

Nu mai puțin de 20 de stații de încărcare vor fi montate în județ ca urmare a unui proiect cu fonduri europene accesat de CJ Botoșani.

Consiliul Județean Botoșani atrage fonduri pentru combaterea schimbărilor climatice. Astăzi am aprobat proiectul de construire a 20 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și/sau hibrid plug-in la instituțiile subordonate. Proiectul, care va fi derulată în parteneriat cu ADI EURONEST, are o valoare de 3,5 milioane de lei și presupune construirea a 20 de stații în județul Botoșani, 16 în Bacău și 14 în Vaslui. Finanțarea nerambursabilă este de 100%”, a declarant consilierul județean Cristina Breșug.

Cele 20 de stații, vor fi amplasate în următoarele locuri:

Sediul B al Consiliului Județean,

✅️Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”

✅️5 la Spitalul Județean „Mavromati” – 2 la secția din Marchian, 1 Pediatrie, 1 Infecțioase, 1 Psihiatrie

✅️Direcția Județeană de Drumuri și Poduri

✅️DGASPC Botoșani

✅️Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii

✅️Școala Populară de Arte „George Enescu”

✅️Școala Specială „Sf. Stelian”

✅️Școala Specială „Ion Pillat” Dorohoi

✅️Unitatea Medico – Socială Mihăileni

✅️Unitatea Medico – Socială Suharău

✅️Unitatea Medico – Socială Sulița

✅️Unitatea Medico – Socială Ștefănești

✅️Unitatea Medico– Socială „Dr. Elena Popovici” Flămânzi

✅️Unitatea Medico – Socială Săveni

✅️Sanatoriul Podriga