Prima pagină » Primăria a finalizat înaintea Revelionului lucrările la parcare de pe Aleea Școlii
Administrație Știri locale

Primăria a finalizat înaintea Revelionului lucrările la parcare de pe Aleea Școlii



Pe Aleea Școlii, a fost amenajată o nouă parcare, în mai puțin de 2 luni jumătate de la începerea lucrărilor pe o suprafață de aproximativ 652 mp, incluzând atât cele două căi de acces cât și trotuarele aflate într-un grad avansat de degradare.

Cele 27 de locuri de parcare, nou amenajate la nivel european, vor fi scoase la licitație în luna mai, împreună cu cele neplătite de pe întregul perimetrul municipiului.

„Continuăm proiectul ˂Parcarea de la blocul tău˃. Nu doar străzile principale sunt în atenția noastră, ci și căile de acces adiacente. Prin realizarea acestei investiții, ne dorim să atingem mai multe obiective ce vor duce la creșterea confortului și siguranței cetățenilor cât și îmbunătățirea mediului înconjurător”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Valoarea lucrării este de aproximativ 228 mii de lei fără TVA, valoare achitată din bugetul Consiliului Local Botoșani.

În același timp, alte două parcări se pregătesc pe strada Mihail Kogălniceanu și Aleea Pinului, documentațiile necesare fiind în lucru.

Sursa: Primăria municipiului Botoșani