Prima pagină » Prefectul Cornilă înființează o comisie care să monitorizeze lucrările la drumurile Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești
Administrație Știri locale

Prefectul Cornilă înființează o comisie care să monitorizeze lucrările la drumurile Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești




Val de reclamații din partea botoșănenilor pentru modul în care se lucrează la modernizarea drumului Botoșani-Târgu Frumos DN 29B pe tronsonul Zăicești-Copălău. Botoșănenii au reclamat la Instituția Prefectului modul de lucru de pe acest tronson de drum național în special din cauza prafului și a modului în care au fost sparte dalele de beton de la vechiul drum.

Prefectul Sorin Cornilă a mers împreună cu reprezentanții companiilor care efectuează lucrările de modernizare și a vizitat tot șantierul pe tronsonul din județul Botoșani.

Concluzia a fost aceea că trebuie înființată o comisie care să monitorizeze lucrările pe acest drum, dar și pe DN 29D Botoșani-Ștefănești.

”Astăzi (n.r. vineri) au început să toarne primul strat de asfalt de la Cotu spre Copălău și au ca termen până săptămâna viitoare, vineri, când vor încheia acest tronson, această parte din drum, după care vor veni dintre Cotu și Mănăstirea Zosin, care are ca termen încă 7 zile, în jurul datei de 25 iunie. Apoi vor veni pe tronsonul de la Zăicești până în pădure la intrare în Botoșani, vor freza acolo până în dreptul sediului Drumurilor Naționale. Vom face la nivelul Instituției Prefectului o comisie care va monitoriza aceste două contracte, aceste două proiecte ale județului Botoșani, pentru a avea o informare despre stadiul lucrărilor. După discuțiile pe care le-am avut lucrurile se vor mișca altfel”, a declarat prefectul Sorin Cornilă într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Botoșani.

Cele două drumuri naționale, Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești, sunt modernizate cu fonduri europene.