Prima pagină » Comunicat de presă: Serviciul de Probațiune Botoșani, activități susținute prin ”Proiectul Correctional”
Știri locale

Comunicat de presă: Serviciul de Probațiune Botoșani, activități susținute prin ”Proiectul Correctional”



În data de 07.12.2021, ora 10.00 s-a desfășurat, în cadrul Penitenciarului Botoşani, întâlnirea de lucru prevăzută în cadrul Activității 1.I.4 „Organizarea unor întâlniri locale de diseminare a unor modele profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate”, organizată de Serviciul de Probațiune Botoșani, Serviciul de Probațiune Suceava și Penitenciarul Botoșani.

Acest eveniment a constituit o oportunitate pentru diseminarea unor modele de bună practică în domeniul reintegrării sociale, subiectele abordate fiind cele privitoare la strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, aprobată prin HG 494/2020, strategia națională de dezvoltare a sistemului national de probațiune din România pentru perioada 2021-2025 și planul general de acțiune, aprobate prin HG 809/2021, dar și activitățile comune celor două instituții partenere, activități susținute prin “Proiectul Correctional”. 

Au fost prezentate și aspecte relevante cu privire la Proiectul Correctional, proiect implementat de Administrația Națională a Penitenciarelor în parteneriat cu Direcția Națională de Probațiune, cu sprijinul partenerilor norvegieni, în perioada 2019-2024, finanțat din fonduri ale Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021 prin Programul “Justiție” și faptul că acest proiect sprijină atingerea unor obiective strategice stabilite pentru sistemul de probațiune și reinserția socială a unor categorii vulnerabile de persoane sancționate/condamnate. 

Participanți la această întâlnire au fost reprezentanţi ai instituţiilor partenere  şi colaboratori ai serviciilor de probaţiune precum cei din cadrul: Tribunalului Botoșani, Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Inspectoratului de Jandarmi Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, AJOFM Botoșani, Instituției Prefectului Botoșani, Inspectoratului Școlar Botoșani, dar și reprezentanți ai Asociației „Fight for Freedom”.