Prima pagină » Amenzi de 50.000 lei pentru două firme care transportau deșeuri medicale. Totul în urma unui accident rutier
Știri locale

Amenzi de 50.000 lei pentru două firme care transportau deșeuri medicale. Totul în urma unui accident rutier





Comisarii Gărzii de Mediu Botoșani au aplicat amenzi în valoare totală de 50.000 lei unor firme care transportă deșeuri medicale, iar asta în urma unui accident rutier.

 

Comunicat de presă Garda de Mediu Botoșani:

Ca urmare a sesizarii Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani – ISU Botosani privind producerea unui accident rutier, în orașul Flămânzi, în care a fost implicată o autoutilitară aparținand unui operator economic care desfășoara activitatea de colectare a deșeurilor medicale din județul Botoșani, o echipă de comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani a constat că:

1. autospeciala

– nu era marcată şi inscripţionată cu datele de identificare ale societăţii transportatoare pe ambele părţi laterale, activitatea prestată „Transport deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicală”, pictograma „Pericol biologic”,

– nu deține sisteme de asigurare împotriva răspândirii deşeurilor periculoase în mediu în caz de accident,

– nu deține o trusă sau un minicompartiment ce conţine saci din plastic, echipament de protecţie, echipamente de curăţenie, dezinfecţie,

-nu au fost identificate containere din plastic cu capac, tip europubelă, în care sunt depozitate deşeurile ambalate în timpul transportului, în condiţii de siguranţă

2.formularele de de expediţie/ transport transport deșeuri periculoase:

– nu sunt întocmite de generator, nu sunt numerotate, nu se specifică autorizațtiile de mediu, nici a transportatorului și nici a destinatarului;

– nu sunt semnate și ștampilate de către generator, pentru a se asigura declarația corectă în ceea ce privește cantitate de deșeuri și tipul deșeurilor

– formularul pentru aprobarea transportului de deșeurilor periculoase este greșit întocmit, în ceea ce privește autorizația de mediu;

3.operatorul economic nu a informat Agentia pentru Protectia Mediului Botosani și Garda de Mediu Botoșani privind accidentul produs în data de 05.11.2021.

Totodată comisarii de mediu s-au autosesizat pentru alte două autoutilitare, parcate la o distanță de aproximativ 10 m de la locul accidentului, acestea aparținând unui alt operator economic cu activitate de transport deșeuri periculoase rezultate din activitatea medicală.

Organele de control au solicitat deschiderea compartimentului marfă, pentru verificarea conformării cu legislația de mediu în vigoare. La deschiderea ușilor, saci încarcăți cu deșeuri medicale au căzut pe șosea, întrucât aceștia erau depozitați atât pe pardoseală, cât și deasupra europubelelor de PVC.

Pentru cel de-al doilea operator economic au fost constatate următoarele neconformități:

1. autospeciale

– nu era marcate şi inscripţionate cu datele de identificare ale societăţii transportatoare pe ambele părţi laterale, activitatea prestată „Transport deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicală”, pictograma „Pericol biologic”,

– nu dețineau sisteme de asigurare împotriva răspândirii deşeurilor periculoase în mediu în caz de accident,

– nu dețineau truse sau un minicompartimente ce conţin saci din plastic, echipament de protecţie, echipamente de curăţenie, dezinfecţie,

– nu au erau dotate cu europubele suficiente, astfel încât deşeurile medicale colectate să fie transportate în condiţii de siguranţă.

– sistemele de răcire a aerului în compartimentul destinat containerelor nu era funcțional, la deschiderea acestuia s-a simțit disconfort olfactiv.

2.formularele de de expediţie/ transport transport deșeuri periculoase:

– nu sunt semnate și ștampilate de către generator, pentru a se asigura declarația corectă în ceea ce privește cantitate de deșeuri și tipul deșeurilor

3. conform documentelor prezentate se transportau atât deșeuri periculoase (180103*, 180106*) cât și deșeuri nepericuloase (180109), ceea ce contravine legislației de mediu și condițiilor impuse în autorizația de mediu.

S-au stabilit măsuri cu termen, în vederea remedierii tuturor neconformităților constatate și s-au aplicat pentru ambii operatori economici cu activitate „Transport deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicală” două sancțiuni contavenționale în valoare de 50.000 lei.