Prima pagină » A adus zeci de milioane de euro în Botoșani alături de Flutur, de acum va atrage fonduri europene cu Bulgaru în Răchiți 
Administrație Economic Știri locale

A adus zeci de milioane de euro în Botoșani alături de Flutur, de acum va atrage fonduri europene cu Bulgaru în Răchiți 




Femeia care a adus zeci de milioane de euro fonduri europene în municipiul Botoșani alături de fostul primar Cătălin Flutur s-a transferat la o altă primărie din județ și urmează să atragă acolo fonduri europene. 

Este vorba despre Adriana Zăiceanu, cea care a fost timp de 12 ani city-manager, administrator public, al municipiului Botoșani atât cât a fost primar Cătălin Flutur, cât și în mandatul lui Ovidiu Portariuc. 

Adriana Zăiceanu este noul șef de cabinet al lui Florin Bulgaru, primarul comunei Răchiți, pentru următorii patru ani. 



 

 

”Discuțiile cu doamna Zăiceanu le purtăm de la sfârșitul anului trecut, moment în care a decis să își încheie contractul cu Primăria Botoșani. Noi vrem să profităm la Răchiți de pe urma experienței sale în atragerea de finanțări și implementării de proiecte și vrem să dezvoltăm cât mai mult comunitatea locală în următorii ani având și sprijinul doamnei Zăiceanu”, a declarat primarul Florin Bulgaru. 

Acesta a precizat că în perioada 2021-2024 comuna Răchiți va încerca să atragă toate finanțările posibile din fonduri europene, indiferent de mărimea programului sau de domeniul acestuia, iar experiența Adrianei Zăiceanu în derularea proiectelor de investiții este rară în administrația publică locală a județului Botoșani.