Prima pagină » Agnes Holca a găsit în locul Doinei Federovici bani pentru premierea profesorilor olimpicilor
Administrație Economic Știri locale

Agnes Holca a găsit în locul Doinei Federovici bani pentru premierea profesorilor olimpicilor

Agnes Mihaela Holca



 

Agnes Mihaela Holca

Consilierul județean liberal Agnes Holca a găsit sursa de finanțare pentru premierea profesorilor elevilor olimpici. 

Ședințele Consiliului Județean Botoșani se desfășoară on-line și nu sunt publice, șefii acestei instituții nefiind în stare să găsească o soluție pentru ca botoșănenii să asiste la dezbaterile proiectelor care vizează județul. 

Consilierii județeni PNL au avut un amendament prin care au propus premierea profesorilor elevilor olimpici, în acest sens existând și o lege în vigoare. PSD a respins amendamentul pe motiv că nu este precizat numărul profesorilor care urmează a fi premiați și nici sursa de finanțare. 

Liberalii acuză conducerea PSD a CJ Botoșani că din informarea primită de la Inspectoratul Școlar Județean cu privire la numărul profesorilor care ar putea primi premiul a scos intenționat tabelul cu numele și numărul cadrelor didactice și a fost lăsat doar cel al elevilor olimpici. 

”Pentru că doamna președinte Doina Federovici nu a găsit încă soluția pentru ca ședințele CJ să fie publice, așa cum este normal, așa cum se întâmplă și în Consiliul Local al municipiului Botoșani spre exemplu, îi răspund public întrebărilor adresate în ședința on-line în care s-a opus atât ea, cât și consilierii PSD, premierii profesorilor elevilor olimpici. 

Doamna președinte, în primul rând este vorba despre 310 profesori, iar în ceea ce privește sursa de finanțare eu propun ca toți consilierii județeni să renunțe pentru trei luni de zile la indemnizație, cei 9 parlamentari ai județului să contribuie cu 5% din venitul total pe cabinet parlamentar și dacă nu ajung banii să contribuie și salariații CJ cu 1% din veniturile lor. Iată o primă sursă de finanțare doamnă președinte”, a declarat Agnes Holca

În ceea ce privește faptul că Doina Federovici și PSD s-au opus premierii elevilor olimpici, Agnes Holca a precizat că doar un olimpic știe care este munca depusă pentru a se obține rezultate. 

”Să înveți un elev 1+1 nu este performanță, acolo este tact pedagogic. Munca de performanță este să îl aduci de la o integrală simplă să o rezolvi pe cea triplă, de la o derivată de ordinul 1 să se ducă până la derivate de ordin 3, dar asta numai un olimpic o poate înțelege. Valoarea premiului nu trebuie să fie musai de 1000 de lei, dar noi nu am ajuns să discutăm efectiv acest aspect. Să știți că poate să fie și o sumă mai mică, poate chiar una modică sau chiar o diplomă, dar este vorba despre recunoașterea unei performanțe, despre aprecierea muncii, despre pregătirea vârfurilor unor generații în domeniile în care excelează”, a completat consilierul județean liberal Agnes Holca