Prima pagină » VIDEO Ciubotaru despre Flutur: ”Chiar merita să piardă. Dacă făcea alianță era primar și azi!”
Politică

VIDEO Ciubotaru despre Flutur: ”Chiar merita să piardă. Dacă făcea alianță era primar și azi!”

 

Gheorghe Ciubotaru si Corneliu Popescu, PMP Botosani

Popular-europenii botoșăneni vor să înceapă reconstrucția încă de pe acum pentru a consolida o echipă locală pregătită pentru alegerile locale de peste patru ani. 

Până atunci, până la cooptarea de noi membri pe care să îi pregătească pentru administrația locală, Corneliu Popescu, președintele PMP, anunță că la nivelul municipiului Botoșani a fost desemnat Gheorghe Ciubotaru, fost candidat la Primăria Botoșani, să monitorizeze activitatea Consiliului Local. 

 

”Putem interveni profesional în timp ce ne creștem o echipă de tineri pentru administrația locală și centrală”, a declarat Popescu. 

 

Gheorghe Ciubotaru, fostul candidat la fotoliul de primar, este de părere că fostul edil-șef Cătălin Flutur a meritat să piardă alegerile pentru că nu a avut un mandat cu multe reușite și pentru că a refuzat cu încăpățânare o alianță cu PMP. 

”Am o vechime de trei luni de când sunt membru PMP. Mă bucur că domnul senator Dan Humelnicu a venit în partid și îl voi ajuta să preia organizația Botoșani. 

Cât privește monitorizarea HCL, orice partid face asta pentru a avea reacții la timp și pentru a fi eficient în a critica hotărârile proaste luate de consilierii locali. Lucru pe care l-am făcut și în campania electorală locală când nu am menajat pe nimeni, dovadă că chiar a și pierdut fotoliul de primar pentru că s-a văzut că activitatea nu a fost cea mai bună. Am spus, chiar merita să piardă. Dacă făcea alianță cu PMP era primar și azi”, a declarat Ciubotaru

 

Profesorul Corneliu Popescu susține că la nivelul Consiliului Județean, o alianță între PNL și PMP ar fi adus cele două funcții de vicepreședinți. 

”Chiar dacă la CJ câștiga tot PSD, aveam doi vicepreședinți. Eu nu am ascuns că în ianuarie am contactat PNL și am vrut alianță sub o formă sau alta”, a concluzionat Popescu.