Prima pagină » 280 de elevi dintr-o comună vor primi tablete și abonamente la internet în valoare de 80.000 lei
Administrație Știri locale

280 de elevi dintr-o comună vor primi tablete și abonamente la internet în valoare de 80.000 lei

Măsurile restrictive impuse de pandemia de Coronavirus au dus la o premieră în învățământ, respectiv cursurile on-line, deși în multe comune elevii nu au un dispozitiv de pe care să comunice cu profesorii. 

Comuna Păltiniș din județul Botoșani este printre primele  care acționează în acest sens și taie banii de la evenimentele care oricum nu mai puteau fi organizate pentru a investi în tablete cu internet necesare elevilor din comunitate pentru a putea participa la cursurile on-line. 

Păltiniș este comuna cea mai nordică din România, iar satul Horodiștea este localitatea cea mai nordică a țării.

 

 



 

”În aceste zile în care distanțarea socială se numără printre măsurile majore utilizate pentru combaterea pandemiei CQVID-19, ținând cont de veniturile reduse pe care le au părinții elevilor din comuna noastră, am propus și aprobat în ședința Consiliului Local procurarea de tablete care vor fi alocate tuturor elevilor cu domiciliul în comuna Păltiniș pentru ca aceștia să poată participa la învățământul on-line care a devenit obligatoriu”, a declarat primarul Costel Romanescu

Astfel, Primăria Păltiniș a alocat deja 80.000 lei pentru achiziția a 280 de tablete cu abonamente de internet inclus. Banii s-au luat de la organizarea festivalului internațional de muzică populară desfășurat anual la Păltiniș.