Prima pagină » Milioane de lei în modernizarea şi extinderea grădiniţelor din Dorohoi
Administrație Știri locale

Milioane de lei în modernizarea şi extinderea grădiniţelor din Dorohoi

Investiţiile în educaţie sunt cele mai sănătoase şi mai inteligente pe care le poate face o comunitate locală, în paralel cu cele din infrastructură şi sănătate, pentru viitor.

La Dorohoi, primarul Dorin Alexandrescu a accesat mai multe proiect cu finanţare guvernamentală şi europeană astfel, încât să fie realizate modernizări şi extinderi de şcoli şi grădiniţe, se construieşte un bazin de înot acoperit, se investeşte în drumuri, sume consistente în susţinerea start-up-urilor şi extinderi la Spitalul Municipal. 

La capitolul educaţie, trei dintre grădiniţe sunt în şantier, iar alte două investiţii în unităţile de învăţământ sunt în curs de licitare. 

 



 

 

În data de 08.10.2019 s-a emis Autorizația de Construire nr. 112, pentru Construirea Grădiniței cu Program Normal Nr. 6, mun. Dorohoi, jud. Botoșani, investiție cu o valoare totală finanțată de 2.785.000 lei, prin care se autorizează execuția unui corp nou de clădire care să asigure educația într-un mediu propice a 4 grupe de preșcolari. 

De asemenea, în același timp sunt demarate și lucrările aferente modernizării Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7 „Albă ca Zăpada”, investiție ce are o valoare estimată de 3.348.636,49 lei. În urma realizării acestei investiții, se extinde unitatea de învățământ astfel încât suprafața utilă rezultată să asigure în totalitate funcționalitățile necesare bunei desfășurări a procesului educativ. Totodată în curs de execuție se află și Modernizarea Grădiniței cu program prelungit nr. 9 „Ștefan cel Mare”, mun. Dorohoi, în ceea ce vizează reabilitarea clădirii, înlocuirea tuturor tipurilor de instalații, dotarea cu panouri solare,  spații verzi și înființarea unui loc de joacă

 

 



 

“La nivelul municipiului Dorohoi, sunt în diferite stadii de implementare toate obiectivele de investiții (grădinițe), finanțate prin fonduri europene, ce au ca scop final îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a procesului educativ preșcolar.

Implementarea proiectelor amintite mai sus, au ca scop dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor noștri, fiind unul din obiectivele principale ale Administrației Publice Locale”, a declarat Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.