Prima pagină » Modern Calor a semnat un nou contract cu un furnizor de gaze la un preț mai mic decât media
Știri locale

Modern Calor a semnat un nou contract cu un furnizor de gaze la un preț mai mic decât media

S.C Modern Calor S.A. aduce la cunoștința clienților săi că a încheiat un nou contract de furnizare a gazului metan și că furmizarea apei calde se va face în continuare în condiții normale.

 

A durat ceva mai mult până am finalizat negocierea acestui contract, pentru că ne-am dorit să obținem un preț convenabil la gaz, atât pentru societate, dar mai ales pentru clienți, având în vedere că creșterea impusă anterior, de neacceptat dealtfel, era de aproximativ 30%.

Pentru ca furnizarea energiei termice în sezonul rece care urmează să se desfășoare în cele mai bune condiții, așteptăm ca și autoritatea locală să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor ce-i revin, conform contractului de delegare a serviciului de producere, transport și furnizare a energiei termice, atât în privința restanțelor de plată cât și pentru asigurarea la timp a plăților pentru lunile următoare.

Director general Florin Sandu



 

 

 

Potrivit art.8.2, lit. g din contractul de delegare a serviciului de producere, transport și furnizare a energiei termice, autoritatea locală a municipiului Botoșani are obligația de a achita diferența dintre prețul local de producere, transport și furnizare a energiei termice și cel de facturare către populație, obligație neachitată din luna aprilie 2018.

 

Conducerea S.C. Modern Calor S.A.

 

loading…