Prima pagină » Mincă, președintele ALDE Botoșani, salută revocarea din funcție a șefei DNA
Politică

Mincă, președintele ALDE Botoșani, salută revocarea din funcție a șefei DNA

Primul lider politic botoșănean care a salutat demiterea Laurei Codruței Kovesi de la șefia Direcției Naționale Anticorupție, a fost Liliana Mincă, liderul ALDE Botoșani.

Printr-un comunicat de presă, Mincă a precizat că demiterea trebuia făcută imediat după decizia Curții Constituționale în acest sens și astfel discuțiile publice ar fi avut cu totul alte subiecte decât acesta și eventuala suspendare a președintelui Klaus Iohannis.

 

Președintele ALDE Botoșani, Liliana Mincă:

 

 



„ALDE consideră că decretul de revocare este o consecinţă firească a deciziei Curţii Constituţionale. Preşedintele Klaus Iohannis nu avea de ales, pentru că, în ciuda tuturor ezitărilor şi tergiversărilor sale, ştia că nerespectarea unei decizii a Curţii Constituţionale nu ar fi fost privită cu ochi buni de nicio instanţă juridică sau politică din ţară sau din străinătate. Din acest motiv, considerăm că această decizie de revocare trebuia luată imediat după pronunţarea deciziei Curţii, pentru că asta ne-ar fi scutit de o perioadă de dispute şi de ipoteze care nu au avut alt rost decât să agite spiritele şi să irosească energiile politice ce pot fi canalizate în altă parte”.

 

loading…