Prima pagină » Sorescu, fost președinte al CJ, cere demisia directorului Nova Apaserv
Politică

Sorescu, fost președinte al CJ, cere demisia directorului Nova Apaserv

Liberalul Gheorghe Sorescu, fost vicepreședinte cu atribuții de președinte al Consiliului Județean Botoșani, a cerut public demisia lui Albert Tănasă, directorul companiei Nova Apaserv.

 

Într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Botoșani, Sorescu, care este consilier județean acum, a spus că nu se știe când va finaliza Nova Apaserv proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare și din acest motiv Tănasă ar trebui să demisioneze.



 

”Să își dea demisia dacă nu poate să coordoneze o unitate”, a declarat Sorescu.

Acesta a spus că proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare trebuia finalizat în 2017 și apoi s-a dat un nou termen de finalizare august 2018 dar că el ca și consilier județean nu știe sigur dacă se va putea respecta termenul.

Gheorghe Sorescu a fost la conducerea Consiliului Județean în momentul în care proiectul de extindere a rețelelor derulat de Nova Apaserv trebuia finalizat în decembrie 2015,  moment în care s-au pierdut câteva zeci de milioane de euro din acea finanțare europeană și județul Botoșani a beneficiat de transferul proiectului pe noul exercițiu financiar al Uniunii Europene și a fost scutit de la rambursarea sumelor de 107 milioane euro primite în acest proiect.

Din acest motiv, județul Botoșani are acum la dispoziție mai puțini bani pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în faza a doua pentru că atunci când Gheorghe Sorescu era unul dintre cei care conducea Consiliul Județean nu s-a reușit finalizarea proiectului pentru care acum se cere demiterea directorului Nova Apaserv.