Prima pagină » Botoșănenii trebuie să plătească 200.000 euro din bugetul local pentru a spera la refacerea Teatrului Mihai Eminescu
Administrație

Botoșănenii trebuie să plătească 200.000 euro din bugetul local pentru a spera la refacerea Teatrului Mihai Eminescu

Când politicienii o comit după ce ajung în funcții de conducere, alegătorii trebuie să plătească, la propriu, bani grei pentru a reface stricăciunile acestora.

Clădirea simbol a culturii locale, care a fost construită acum mai bine de 100 de ani din fonduri private, Teatrul Mihai Eminescu Botoșani, a fost distrusă de politicienii locali care au condus municipiul în perioada 2012-2016 deși pentru proiect au avut la dispoziție fonduri europene de 5 milioane euro și el a purtat generic denumirea de ”Modernizare”.

 

 



 

În 2012, când primăria Botoșani era condusă de Ovidiu Portariuc, a avut loc licitația pentru modernizarea Teatrului Mihai Eminescu, firma Victor Construct licitând undeva la 3 milioane de euro.

În 2018 clădirea simbol a municipiului se află deja de ani buni în stare de conservare pentru că lucrările de ”modernizare” s-au oprit de prin 2014.

Până la sfârșitul acestui an trebuie finalizate lucrările pentru a nu rambursa Uniunii Europene banii alocați pentru acest proiect.

 

 


Doar că… aleșii locali ai botoșănenilor sunt incapabili să finalizeze acest proiect pe care l-au politizat excesiv și pe care l-au îngropat deși, culmea, aveau banii la dispoziție.

Prezent într-o emisiune la Viva FM, moderată de jurnalistul Gina Poenaru, viceprimarul Cosmin Andrei, care ocupa aceeași funcție și în 2012-2016, a declarat că municipalitatea trebuie să declare eșecul proiectului, să ramburseze Uniunii Europene banii cheltuiți până acum pentru ca lucrările să fie continuate pe fonduri naționale.

”Pentru lucrarea făcută până acum, atât cât s/a cheltuit, trebuie restituiți banii și declarat proiectul nefuncțional. Dacă vrem să deblocăm acest proiect trebuie să ne asumăm asta. Avem câteva sute de mii de euro, 200.000 euro dacă nu mă înșel”, a declarat viceprimarul PSD-ist Cosmin Andrei.

Mai mult, viceprimarul spune că o viitoare continuare a lucrărilor din fonduri naționale stă în baza unei promisiuni, nu a unui contract semnat, la nivelul Companiei Naționale de Investiții din Ministerul Dezvoltării.

 

”Avem promisiunea că acest obiectiv va fi inclus într-un termen scurt, pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții cestei companii și consolidarea structurii de rezistență va fi preluată de această companie. Urmând ca în a doua etapă să transmitem și reabilitarea întregii clădiri”, a completat  viceprimarul Andrei.

loading…