Prima pagină » Directorul Nova Apaserv: Cei de la Apele Române au venit cu două pompe, acum pompează apă cu 4 și au două de rezervă. În ritmul acesta nu se va mai opri apa
Știri locale

Directorul Nova Apaserv: Cei de la Apele Române au venit cu două pompe, acum pompează apă cu 4 și au două de rezervă. În ritmul acesta nu se va mai opri apa

Situația absolut incredibilă de ieri, în care toate localitățile alimentate cu apă din Siret s-au trezit fără niciun avertisment cu rețelele goale, a fost rezolvată azi dimineață și se pare că nu vor mai fi probleme nici în următoarele zile.

 

Reprezentanții Apelor Române Administrația Bazinală Apa Siret, cu sediul la Bacău, au venit total nepregătiți pentru o lucrare pe care trebuiau să o efectueze la acumularea de apă de la Bucecea, iar lipsa lor de profesionalism a fost resimțită de aproape tot județul Botoșani.

 

De astăzi dimineață de la ora 1.00 apa a început să fie furnizată din Siret cu ajutorul a patru motopompe, față de cele două cu care au venit cei de la Bacău pentru această lucrare.

Albert Tanasă, directorul general al Nova Apaserv, a spus că Apele Române furnizează în acest moment un debit de peste 2000 metri cubi pe oră în stația de tratare a apei de la Cătămărăști.

”Cei de la Apele Române au venit cu două pompe, iar acum pompează apa cu 4 și mai sunt două de rezervă. Dacă se furnizează în ritmul pe care îl avem acum nu va mai fi niciun fel de problemă în a furniza apă la parametri normali. De la două cu câte au venit acum au patru în funcțiune și două de rezervă. Dacă veneau de la început așa nu mai era nicio problemă. Dacă avem debitul despre care v-am spus că avem contractat cu ei, mă refer la apa brută, nu va exista nicio problemă în furnizarea apei”, a declarat Albert Tanasă.

 

Acesta a precizat că reprezentanții Apelor Române au transmis că vor mai lucra la Bucecea până sâmbătă după-amiază, iar de duminică se va livra din nou apă din barajul de pe Siret.

”În situația în care ne pompează cu patru pompe nu ne afectează, acum avem debitul de care avem nevoie. Dacă veneau pregătiți nu se ajungea la așa ceva, a fost o încăpățânare a cuiva de la ei. Domnul inginer Prodan, diregintele lor de șantier, ne-a dat asigurări că nu vor fi probleme, că ne vor furniza debitul de apă din contract și că nu avem de ce să ne facem griji, dar ei au venit nepregătiți”, a precizat directorul Nova Apaserv.