Prima pagină » Amendă de 10.000 lei și camion de 225.000 lei confiscat pentru 19 mc de lemn fără acte
Știri locale

Amendă de 10.000 lei și camion de 225.000 lei confiscat pentru 19 mc de lemn fără acte

Polițiștii au prins pe o stradă din municipiul Botoșani un camion încărcat cu lemne tăiate ilegal. Amendă usturătoare și confiscarea camionului care valorează aproape 50.000 euro. 

”La data de 09.10.2017, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au depistat în trafic, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Botoşani, un bărbat de 58 de ani, în timp ce transporta cu o autospecială aparţinând unei societăţi comerciale din localitate, cantitatea de 19,43 metri cubi de material lemnos”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean.



În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deţine documente legale de provenienţă şi transport a mărfii.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a agentului economic, conform Legii 171/2010, cu amendă în cuantum de 10.000 lei, iar mijlocul de transport, evaluat la suma de aproximativ 225.000 lei a fost indisponibilizat în vederea confiscării.

Județul Botoșani este unul dintre puținele din țară în care suprafața împădurită a crescut după Revoluție.