Prima pagină » Se mărită fata celui mai cunoscut frizer. E super frumoasă, a terminat medicina și vrea să profeseze în Botoșani

Se mărită fata celui mai cunoscut frizer. E super frumoasă, a terminat medicina și vrea să profeseze în Botoșani

Bianca Lungu

Bucurie în familia celui mai cunoscut frizer din Botoșani. Frumoasa Bianca Lungu, fiica lui Lică Lungu, cel mai cunoscut frizer botoșănean, se mărită.

 

Familia Lungu deține salonul de frizerie Favorit, din Centrul vechi.

Socrul mic, Lică Lungu, a declarat pentru BanulBotoșănean că fiica sa, care a terminat medicina, se va căsători cu Răzvan Buragă, un viitor medic. ”Fiica mea și Răzvan sunt împreună din clasa a VIII-a. Amândoi au făcut facultatea de medicină la Târgu Mureș și amândoi visează să fie medici în Botoșani. Răzvan este deja rezident la ginocologie în Iași, iar Bianca va începe rezidențiatul pe gastroenterologie, exact unde am eu probleme de sănătate pentru că vrea să mă poată ajuta”, a declarat Lică Lungu.

Petrecerea va avea loc pe 8 iulie, la Casa Lux, iar nași vor fi Mirela și Sergiu Cojocariu.