Prima pagină » Primarul Andrei despre trimiterea în judecată: ”Voi avea posibilitatea să mă apăr și să îmi susțin cauza”
Știri locale

Primarul Andrei despre trimiterea în judecată: ”Voi avea posibilitatea să mă apăr și să îmi susțin cauza”

Trimiterea în judecată de către DNA este văzută de primarul Cosmin Andrei ca un avantaj. Acesta susține că va avea posibilitatea să se apere și să închidă acest caz.

”Pentru mine este o veste bună pentru că voi avea posibilitatea să mă apăr și să-mi susțin cauza.  Îmi va da posibilitatea să închid cât mai repede această chestiune”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Primarul municipiului Botoșani este acuzat de comiterea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite.