Prima pagină » Trebuiau să ajungă la 80% execuţie şi vor reuşi doar 20% din cauza proiectantului

Trebuiau să ajungă la 80% execuţie şi vor reuşi doar 20% din cauza proiectantului

Unul dintre tronsoanele proiectului de 107 milioane euro de extindere a reţelelor de apă-canalizare-epurare este în dificultate din cauza greşelilor de proiectare. Gheorghe Sorescu, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Botoşani, a declarat că pe extinderea reţelelor în zona Flămânzi trebuia să se ajungă la un stadiu de execuţie de 80% la sfârşitul acestui an, însă situaţia din teren este cu totul alta.

„Trebuia să ajungem la un stadiu de 80% executat până la sfârşitul anului, însă la ultima analiză am aflat că se va reuşi o execuţie de doar 20% şi asta din cauza greşelilor de proiectare. Constructorul a trebuie să reproiecteze totul, nu e vina lui, e vina primului proiectant. Aşteptăm modificarea legii astfel încât să fie traşi la răspundere şi proiectanţii”, a declarat Sorescu.

În ceea ce priveşte lucrările pe zona municipiului Botoşani, Gheorghe Sorescu susţine că se lucrează deja
pe 70% din străzi şi că până la sfârşitul anului se va ajunge la o execuţie de 50% din total, iar lucrările trebuie terminate până în aprilie 2016.

„Acolo unde s-au construit case după ce s-a făcut proiectarea vom duce reţele pe banii operatorului de apă”, a completat preşedintele CJ.

În urma licitaţiilor, pentru proiectul de apă nu se vor mai cheltui 107 milioane euro, ci doar 80. Ultima licitaţie care este încă în desfăşurare, din cauza numeroaselor contestaţii între firme, este cea de la Dorohoi, unde valoare de licitaţie pleacă de la peste 20 milioane euro.

„Credem că în noiembrie vom putea semna contractul şi pe Dorohoi”, a precizat Sorescu.

BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/pages/BanulBotosanean-Botosani