Prima pagină » O firmă din Botoşani pierde contestaţia la o licitaţie de 80 milioane lei

O firmă din Botoşani pierde contestaţia la o licitaţie de 80 milioane lei

Companiei Victor Construct nu i s-a dat câştig de cauză în contestaţia transmisă Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor(CNSC) în cazul licitaţiei de 80 milioane lei de la Dorohoi pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare.

„De la CNSC am primit răspuns că nu s-a admis contestaţia depusă de Victor Construct şi că putem derula licitaţia în continuare pentru a stabili un câştigător”, a declarat Radu Judele, administratorul public al Consiliului Judeţean şi reprezentantul acestei instituţii în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Nova Apaserv SA.

Licitaţia pentru stabilirea firmei care va face lucrările de extindere a reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Dorohoi, estimate la peste 80 milioane lei, a fost contestată înainte de stabilirea câştigătorului.

Proiectul de la Dorohoi face parte din marele proiect de extindere a reţelelor de apă şi canalizare în judeţ, de 102 milioane euro fără TVA.

În decembrie 2015 lucrările ar fi trebuit să fie finalizate, însă cum nici licitaţia nu s-a încheiat, lucrările vor începe fie în ultimele luni din acest an, fie în 2016.

Chiar dacă a pierdut la CNSC, reprezentanţii companiei Victor Construct pot ataca în instanţă decizia.
Dacă nu va fi şi o acţiune în instanţă, atunci Nova Apaserv poate stabili care este firma care trebui să lucreze de 80 milioane lei la Dorohoi.

 

BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/pages/BanulBotosanean-Botosani