Prima pagină » Simpozion internațional cu ucraineni, moldoveni şi capii judeţului la George Enescu

Simpozion internațional cu ucraineni, moldoveni şi capii judeţului la George Enescu

Asociația Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța vă invită să participați la simpozionul internațional care va avea loc duminică, 28 iunie 2015.
Comemorarea zilei de 28 iunie 1940, socotită, de drept, ziua tragediei naționale românești, va avea loc anul acesta în comuna unde s-a născut marele compozitor român, George Enescu.

Evenimentul este organizat de către Asociația Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța, în colaborare cu Primăria George Enescu (primar Elena Grădinaru Toma) și Consiliul Local al comunei George Enescu.
Începând cu orele 1000 , va avea loc un eveniment cultural deosebit la care, pe lângă localnici, sunt așteptați să participe români din Ucraina (raioanele-Storojeneț, Hliboca, Herța, Noua Suliță și Cernăuți) și din Republica Moldova, conducerea Județului și oameni politici aparținând formațiunilor de dreapta sau de stânga din politica botoșăneană.
Acțiunea va începe cu o slujbă la Biserica din localitate, în memoria celor care au fost victimele acestui tragic eveniment. La slujbă va participa și un cor bărbătesc din satul Iordănești, raionul Hliboca, intitulat „Fii Arboroasei”. În continuare, la monumentul din sat, va avea loc o depunere de coroane, iar la Căminul Cultural va fi susținut Simpozionul international „28 iunie 1940, ziua cea mai neagră din istoria României”. Tragicul eveniment va fi prezentat de către Petru Grior, istoric din Cernăuți, prof. Ioan Sucevean din Suceveni, prof. dr. Vasile Adăscăliței și prof. dr. Dan Prodan. Pe lângă comemorarea tragicului eveniment, un punct aparte îl va constitui deportările din mai-iunie 1940. În acest sens, vor prezenta mărturii două victime ale acestei nenorocirii abătute asupra românilor din Basarabia și Bucovina, acum 74 de ani: prof. dr. Ilie Popescu și Aurora Bujeniță de la Mahala.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)