Prima pagină » Reducerea TVA-ului la agro-alimente a adus creşterea volumului vânzărilor la Pita şi Admir

Reducerea TVA-ului la agro-alimente a adus creşterea volumului vânzărilor la Pita şi Admir

Două reţele locale de magazine, Pita Express şi Admir, au înregistrat creşteri de vânzări după reducerea TVA-ului la agro-alimente la 9%. 

 

Ambele reţele de magazine de proximitate au raportat creşterea volumului vânzărilor după 1 iunie, dată la care Guvernul a scăzut TVA-ul.

„Da, eu personal am redus preţurile la 70% din produse, cu excepţia celor la care producătorii şi distribuitorii au crescut preţul fără TVA, şi s-a înregistrat o creştere a vânzărilor cumulată cu creşterea sezonieră la apă, sucuri şi îngheţată”, a declarat Ionel Roşu, proprietarul reţelei de magazine de proximitate deschise non-stop Admir.

Şi la Pita Express au crescut vânzările la alimente după 1 iunie. „Da, au scăzut preţurile şi a crescut volumul vânzărilor. Estimez o creştere de 15-20% a volumului vânzărilor ca urmare a scăderii TVA-ului. A fost o măsură foarte bună şi a avut efect”, a spus Adrian Bidaşcă, proprietarul Pita Express.

BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/banulbotosanean