Prima pagină » Au muncit pentru a clădi ce avem azi, iar acum au sărbătorit 50 de ani de la absolvire

Au muncit pentru a clădi ce avem azi, iar acum au sărbătorit 50 de ani de la absolvire

O generaţie întreagă, care a pus umărul şi a clădit societatea pe care o avem azi, bună sau rea, s-a întâlnit la Liceul dr. Mihai Ciucă din oraşul Săveni pentru a sărbători 50 de ani de la absolvirea liceului. Totul a fost organizat de Primăria oraşului Săveni.

La eveniment au participat câţiva zeci de absolvenţi ai liceului, oameni ajunşi la pensie după o viaţă de muncă, iar printre ei s-au numărat foşti judecători, foşti profesori, foşti medici, foşti ingineri. Aceştia au fost aşteptaţi de elevi voluntari care învaţă acum în liceul din Săveni, au fost serviţi cu şampanie şi au avut acces la un bufet suedez, după care s-au plimbat prin liceu şi prin oraş.

„Dragi copii, mă bucur că pot să fiu astăzi aici alături de voi la sărbătorirea a 50 de ani de la absolvirea Liceului Săveni. Sunteţi oameni de calitate care aţi învăţat într-un liceu foarte bun, care aţi muncit pentru judeţ şi pentru ţară. Sper să ne vedem aici şi când veţi serba 75 de ani de la absolvire”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.

„Am fost alături de domnul profesor Avăcăriţei când a luat decizia de a organiza această serbare şi îmi pare bine că vă văd şi că pot să vă felicit pentru ce aţi făcut. Noi suntem alături de dumneavoastră şi prin investiţiile de peste 400 miliarde lei vechi care se fac acum la Săveni sper să vă onorăm”, a spus primarul Relu Tîrzioru.

Foştii elevi de acum 50 de ani ai liceului din Săveni s-au îmbrăţişat, s-au pupat, au fost gălăgioşi, exact ca o clasă de elevi.
Alături de ei l-au avut şi pe Mihai Simirad, cel care le-a fost profesor de matematică în timpul liceului.

„Vă mulţumim domnule profesor pentru cum ne-aţi educat”, au transmis absolvenţii de acum 50 de ani ai liceului săvinean.

BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/banulbotosanean