Prima pagină » Weekend-ul vine cu vreme caldă şi frumoasă

Weekend-ul vine cu vreme caldă şi frumoasă

Pentru weekend, meteorologii prognozează vreme caldă şi frumoasă. Maximele vor ajunge până la 26 de grade Celsius.

Sâmbătă, vremea se va menţine în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în special după-amiaza şi în prima parte a nopţii în regiunile sudice şi sud-vestice, precum şi la munte, unde pe arii restrânse se vor semnala averse şi posibil descărcări electrice.

Vântul va sufla cu uşoare intensificări în extremitatea de sud-vest a teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade pe litoral si 26 de grade in Banat.

Duminică, în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, dar şi în zonele montane vremea va fi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente după-amiaza şi în prima parte a nopţii, iar izolat se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate. În restul teritoriului cerul va fi variabil, fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala doar izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade pe litoral şi 25 de grade în Lunca Dunării.

Luni, vremea va fi în general instabilă şi se va răci. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nordul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane, iar după-amiaza şi noaptea şi în sud şi est, unde se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat pot fi cantităţi de apă mai însemnate şi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 24 de grade. De marţi până aproape de weekend-ul viitor temperaturile cresc uşor şi trec de mediile climatologice ale acestei perioade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare la începutul intervalului, îndeosebi în regiunile extracarpatice.

Sursa: RTV.NET

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)