Prima pagină » Este cea mai nouă fabrică de profil şi produsele ei au început să apară în magazine

Este cea mai nouă fabrică de profil şi produsele ei au început să apară în magazine

O comună din judeţ are motive întemeiate de mândrie economică şi asta pentru că este singura din judeţ care are nu mai puţin de trei fabrici de procesare a laptelui.

Pe lângă gigantul Lacto Solomonescu şi compania cu acoperire judeţeană care fabrică produsele Bunna, în Vlăsineşti a mai fost înfiinţată o fabrică de procesare a laptelui, respectiv Vlăsie Company SRL.

Botoşănenii pot găsi produsele de la cea mai nouă fabrică de procesare a laptelui în reţeaua de magazine Ovisim, atât caşcavalul Dalia, cât şi smântâna de 30% grăsime.

Preţurile sunt mai mici decât a celorlalte produse de pe piaţă, iar firma are şi slogan: Alegerea perfectă!

Vlăsie Company, care a beneficiat de o investiţie printr-o finanţare din fonduri europene, procesează lapte de la fermierii din Vlăsineşti, aceştia fiind uniţi într-o asociaţie a crescătorilor de animale.

De asemenea, noua fabrică, care are o capacitate de producţie mică, vine pe o piaţă judeţeană dominată de Five Continents Răchiţi şi Lacto Solomonescu din Miron Costin, dar pe care mai activează şi Comintex Darabani, Dorolact Dorohoi, Prislact Flămânzi, plus alţi câţiva jucători mai mici. Concurenţa pe piaţa produselor lactate în judeţul Botoşani este absolut uluitoare, iar calitatea şi preţurile sunt decisive în menţinerea în joc a afacerilor. 


BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/banulbotosanean