Prima pagină » RĂU PLATNICI lăsaţi fără căldură! Modern Calor A DEBRANŞAT 6 scări de bloc. VEZI ce datorii sunt!

RĂU PLATNICI lăsaţi fără căldură! Modern Calor A DEBRANŞAT 6 scări de bloc. VEZI ce datorii sunt!

Societatea Modern Calor a trecut deja la aplicarea măsurilor anunțate pentru recuperarea creanțelor de la clienții rău platnici. Astfel, un număr de aproape 200 de clienți, persoane fizice, au fost deja somați prin intermediul executorului judecătoresc. Totodată, au fost preavizați pentru debranșare alți 150 de clienți.

S-a trecut și la debranșarea efectivă, acolo unde locatarii nu au înțeles că trebuie să-și achite măcar parțial datoriile sau să-și asume un plan strict de eșalonare a plăților. Debranșarea s-a făcut după curgerea termenului legal de cinci zile de la preavizare. În ultimele două zile, au fost debranșate șase scări de bloc.

„Pentru a crea o imagine asupra volumului datoriilor acumulate, prezentăm exemplul scării de la adresa Aleea Nucului nr. 14, unde există șase apartamente racordate la termoficarea centralizată, dar care au acumulat facturi neplătite în valoare de 26.185 lei. În respectiva scară de bloc, la apartamentul nr. 19 se înregistrează un debit la facturile la încălzire de 7.041 lei, la apartamentul nr. 5 debitul este de 6.551 lei, iar la apartamentul nr. 13 acesta are o valoare de 5.700 de lei”, a declarat Augustina Onofrei, şef Birou Marketing Comunicare în cadrul societăţii Modern Calor.

Conducerea societății de termoficare a anunțat public demararea unei campanii de recuperare a creanțelor de la clienții care au acumulat facturi neplătite mai vechi de trei luni, urmând a face uz de toate mijloacele legale în acest sens, inclusiv sistarea furnizării serviciilor, acționarea în judecată a debitorilor și executarea silită în cazul celor pentru care sunt pronunțate deja hotărâri judecătorești. Acțiunile de debranșare vor continua în perioada care urmează. De asemenea, de săptamâna viitoare sa va trece și la executări silite prin intermediul executorului judecătoresc.

La sfârșitul lunii ianuarie, clienții persoane fizice aveau acumulate facturi neplătite, ieșite din termenul de plată (adică mai vechi de 60 de zile), în valoare de șase milioane de lei, din care 1,2 milioane de lei reprezentau penalități de întârziere la plată.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)